Au fost doar 363 de elevi care au contestat media obținută la Evaluarea Națională în județul nostru. Din păcate, pentru o parte dintre ei, notele sunt mai mici, decât ceve inițiale.

Potrivit datelor finale, în Hunedoara au fost 363 de tineri care au contestat notele obținute în primă instanță la Evaluarea Națională. Un număr de 266 de elevi au contestat nota la Limba Română, iar 17 au acum o notă mai mică decât cea inițială. Sunt și 240 de norocoși, care au o notă mai mare.
93 de elevi hunedoreni au contestat nota la Matematică, iar 26 s-au ales cu una mai mare cu câteva sutimi, în timp ce 32 cu una mai mică.
Au fost și 4 contestații la limba maternă, iar toți s-au ales cu o notă mai mare. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.
În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 75,10% (2001 candidați), în creștere cu doar 0,06% față de
rezultatele inițiale (74,5%).
La proba de Limba și literatura română, 2156 de candidați (80,65%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 18 candidați au obținut nota 10.
La Matematică, 1902 de candidați (71,34%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 36 candidați au obținut nota 10.
La Limba și literatura maternă, 57 de candidați (80,28%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), nefiind înregistrate note de 10.
Au fost depuse 363 de contestații din 5410 de lucrări (6,7%).
Rata de participare a fost de 95,21%: 2664 de candidați prezenți, dintr-un total de 2798 de elevi înscriși. Niciun candidat nu a fost eliminat.
Diana Mitrache