C onsiliul Județean Hunedoara a aprobat în ședință extraordinară de săptămâna trecută documentația pentru depunerea proiectului prin care copiii de la sat vor ajunge la școală cu microbuzul electric. Este un proiect pe fonduri ce vin prin programul PNRR și vor veni microbuze electrice pentru 23 de comune. Consiliul Județean Hunedoara, a fost aprobat depunerea proiectului „Transport verde – Microbuze electrice pentru elevi în județul Hunedoara”. Proiectul va fi finanțat în cadrul apelului de proiecte finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Vor fi achiziționate 23 de microbuze electrice, pentru 23 de primării din mediul rural, iar valoarea totală a proiectului este de peste 30 de milioane de lei, fără TVA. Investițiile finanțate în cadrul prezentului apel vizează transportul elevilor din localități izolate, în special din zonele rurale. Se vor finanța exclusiv microbuze școlare electrice, de 16 locuri, pentru o distribuție echitabilă a microbuzelor electrice pe teritoriul județului Hunedoara. 43 de comune au fost declarate eligibile, dar Consiliul Județean Hunedoara a fost nevoit să aleagă, în urma unor criterii de prioritizare, 23 dintre ele.

Autobuzele vor ajunge în comunele:Vața de Jos, Pui, Buceș, Băița, Baru, Crișcior, Zam, Gurasada, Certeju de Sus, Bănița, Luncoiu de Jos, Totești, Vălișoara, Ghelari, Dobra, Beriu, Sânătmarie Orlea, Șoimuș, Vețel, Băcia, Bretea Română, Vorța și Densuși.

Diana Mitrache