C u o întârziere mai mare de două luni de zile, au început lucrările de construcție a blocului care au afectat inițial terasamentul și calea ferată a minei Lonea. Este un dezavantaj, dar birocrația și
procesele intentate acolo de vecini, pentru teren, au făcut imposibilă construcția de noi locuințe la Petrila. Urmează ca și terasamentul să fie stabilizat.
Încă din luna martie stagnează lucrările la blocul situat în Lonea, care au prăbușit o parte din terasamentul căii ferate înguste ce transporta huila din mina Lonea. A fost nevoie de expertizarea terenului, pentru a stabili exact ce a dus la prăbușirea malului și pentru a stabili dacă dealul și casele de mai sus sunt în pericol. A durat extrem de mult procedura, iar un vecin a acționat în instanță primăria, pentru o bucată de pământ. Așa că abia acum a început lucrarea. „Se toarnă fundația la blocul de pe strada Republicii din Lonea. Am reușit să finalizăm expertiza. Am avut și un proces cu un vecin, care ne-a blocat, dar acum se lucrează la funsația blocului și urmează să execute și zidul de sprijin, care a afectat calea ferată a minei Lonea”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Lucrările ce au loc la baza dealului vizează construirea unui bloc de locuințe, iar constructorul a scos câțiva piloni, urmând ca, la baza dealului, să fie reconstruit un zid de sprijin. Totul s-ar fi prăbușit din cauza unei evacuări de ape
pluviale, care a fost înfundată, iar odată cu lucrările la bloc, a fost degajat un spațiu umplut cu apă, lucru ce a cauzat distrugerea terasamentului, care se cască cu fiecare zi în gol.
Lucrarea la bloc este și ea afectată. „Nu suntem în grafic, că aproximativ o lună și jumate am stat după expertiză, apoi procese. Suntem în întârziere poate chiar cu două luni”, a conchis primarul.
În perioada următoare se va refacer și digul și va fi consolidat și terasamentul căii ferate. Între timp, calea ferată nu a mai putut fi deloc folosită și terasamentul
s-a căscat în gol. Minerii de la Lonea, duc cărbunii scoși din mină, la Paroșeni, cu mașini.
Diana Mitrache