Instituția de învățământ superior de la Petroșani continuă promovarea în vederea admiterii care bate la ușă. astfel sunt prezentate specializări care sunt atractive pe piața muncii în acest moment.

Una dintre aceste specializări este Ingineria și Protecția Mediului în Industrie iar absolvenții acestei specializări primesc cunoștințe din domeniul tehnologiilor industriale, fiind astfel capabil să
elaboreze programe de cercetare științifică
referitoare la prevenirea și combaterea poluării
aerului, apei și solului, a zgomotelor și vibrațiilor, a reducerii suprafețelor
afectate de reziduuri.
”Ingineria și Protecția Mediului în Industrie este un program de studii de licență cu prioritate pe piața muncii. Problemele diverse de ingineria și protecția mediului cu care se confruntă tot mai des și mai acut agenții economici pot, trebuie și sunt
rezolvate de absolvenții acestei specializări. Acest program de studiu susține, prin specialiștii bine și
corespunzător formați, elaborarea și proiectarea soluțiilor privind operaționalizarea tehnologiilor, echipamen­telor și controlul poluării mediului prin respectarea legislației tot mai riguroase în domeniu. Absolventul acestei specializări este în măsură să rezolve multiple și complexe probleme referitoare la protecția mediului înconjurător,
în zonele afectate de
procesele industriale sau în prevenirea și respectarea legislației de mediu. În acest scop, acesta posedă și solide cunoștințe din domeniul tehnologiilor industriale, fiind astfel capabil să elaboreze
programe de cercetare științifică referitoare la prevenirea și combaterea poluării aerului, apei și solului, a zgomotelor și vibrațiilor, a reducerii suprafețelor afectate de reziduuri (halde, iazuri de decantare, cariere etc.) și a redării în circuitul
economic a terenurilor afectate de industrie. Datorită cunoștințelor pe care le dobândește, inginerul de mediu are posibilitatea alegerii unui loc de muncă într-o sferă largă de opțiuni: unități industriale diverse,
inspectorate de protecția mediului, administrație publică, etc. Înscrierile se desfășoară ONLINE pe platforma de Admitere UPET: https://admitere.upet.ro/”, arată reprezentanții Universității din Petroșani.
Monika BACIU