37 de cabinete ale medicilor de familie din România vor fi dotate cu ajutorul Organizației Salvați Copiii.
Asta, pentru că, acum 4 ani, 27% din femeile gravide nu au beneficiat de niciun consult pe parcursul sarcinii, în condițiile în care doar mai puțin de jumătate din localități au suficienți medici de familie și 328 de comune nu au medic de familie deloc. O parte dintre aceste cabinete este și în județul nostru. Organizația Salvaţi Copiii alocă 480.000 de euro pentru dotarea a 37 de cabinete de medicină de familie, din 17 judeţe. În aceste cabinete vor ajunge 600 de echipamente medicale moderne, proiectul fiind denumit “Primul pas spre sănătate”.
Specialiștii apreciază că aceste aparate vor facilita
accesul la servicii medicale şi sociale de calitate pentru 3.000 de gravide şi copii cu vârsta de până la 5 ani, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă.
În acelaşi timp, va creşte gradul de informare a
gravidelor şi mamelor tinere în legătură cu importanţa controalelor medicale pentru copii, dar și a mamelor, după și înainte de naștere.
Sprijinul se va îndrepta către gravidele şi copiii care provin din familii numeroase, cu venituri foarte mici, care nu au acces la servicii şi
programe de educaţie şi de sănătate, din comunităţi
defavorizate, din judeţele: Argeş, Braşov, Botoşani, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Maramureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vaslui. Cabinetele de familie au fost selectate astfel încât medicii de familie să ofere un spectru mai larg de intervenţii medicale, inclusiv servicii în domeniul ecografiei.
În România, rata mortalităţii infantile este una dintre cele mai mari la nivel european. Accesul viitoarelor mame la servicii de prevenţie este limitat, inechitabil şi neuniform din punct de vedere al calităţii serviciilor. În 2019, 27% din femeile gravide nu au beneficiat de niciun consult pe parcursul sarcinii, în condiţiile în care doar 47% din localităţi au suficienţi medici de familie şi 328 de comune nu au medic de familie.
Diana Mitrache