Z eci de locuințe au apometrele fără sigilii. Fie că au avut loc lucrări, fie că s-a deteriorat, sigiliul
trebuie aplicat din nou, ca să nu fie suspiciuni de furt. Conducerea Apa Serv a
constatat astfel de nereguli și a demarat o campanie de verificare. Primii vizați, localnicii din Petrila.
Toate apometrele, chiar și cele cu telecitire, trebuie verificate periodic. Asta fac acum cei de la Apa Serv, care au pornit o campanie de verificare, pentru că au găsit locații în care
sigiliile pe apometre lipseau și aici sunt suspiciuni de fraudă. „Începem cu orașul Petrila și continuăm cu toate orașele din Valea Jiului și avem o acțiune în derulare de verificare a tuturor apometrelor de la gospodăriile individuale, chiar dacă sunt cu telecitire. Se știe că o dată la 3 luni, apom,etrul trebuie să fie vizualizat”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Defapt, orice caz de acest fel este unul care ridică suspiciuni. „Am găsit multe apometre nesigilate și deja era suspiciunea că la acel apometru s-a umbat și am făcut toate demersurile ca el să fie resigilat S-a pornit de aici o avalanșă de întrebări, de ce să plătim taxa de sigilare și când o plătim. Așa că precizăm că taxa nu se plătește doar dacă se face la punctul de măsură, ori la instalația care intră în avarie. Mai exact, dacă există riscul de inundație. Poate să rupă sigiliul, oprește apa, până venim noi. Dar, ca să fim convinși că așa e, el trebuie să anunțe la dispecerat, ori pe cele două numere de whats up. Doar atunci nu plătește taxa de sigilare”, mai precizează managerul SC Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică.
Cei de la Apa Serv spun că în Valea Jiului, taxa de resigilare nu se plătește în caz de avarie, dar atunci când există un abonat nou este obligatorie taxa de sigilare. Aceasta are valoarea de 58 de lei. Dar există și situația în care oamenii au aplicat sigiliul, însă este unul prea vechi. „Am constatat că sunt și sigilii foarte vechi, de plumb, iar unele chiar dacă sunt intacte. Pentru acestea nu vor plăti abonații taxa de sigilare, că punem noi sigilii înseriate de plastic”, a conchis Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Apometrele sunt aparate de măsură ale consumului individual și există situații în care proprietarii apartamentelor rupă sigiliile și de aici există suspiciuni. Fiecare astfel de caz va fi analizat în parte, se va face o evaluare a consumului declarat și, în caz de fraudă, locatarul va fi tras la răspundere.
Diana Mitrache