Nu reusim sã respectãm termenele stabilite prin acordul cu Fondul Monetar Interantional privind înfiintarea Complexului Energetic Hunedoara în totalitatea lui. Suntem în întârziere cu douã luni, dar miercuri, la Bucuresti, a avut loc AGA comunã a Societãtii Nationale a Huilei si a primei bucãti din CEH, rezultatã prin fuziunea, în noiembrie 2012, a termocentralelor Paroseni si Mintia.
Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a declarat cã „din pãcate, lucrurile au tergiversat. Suntem în întârziere cu douã luni si termenul care a fost stabilit, respectiv luna mai a acestui an, nu cred cã va fi respectat. Practic, aceastã fuziune se încheie în aproximativ 90 de zile de la momentul în care aceasta începe”.
Din punct de vedere economic, însã, pentru a putea vorbi despre o structurã energeticã sustenabilã, este nevoie si de ajustarea pretului la huila vândutã de minele viabile, precum si a energiei. „CEH nu este unul care sã stea pe piatã, sã fie unul viabil, asa cum este el astãzi.
Energia termo, care se livreazã pe piatã din productie, este mult mai scumpã decât energia hidro sau energia produsã în sistem nuclear. Deci e clar cã pe nicio piatã nu poate sã concureze cu energia hidro si energia nuclearã. Din pãcate, el asa a fost conceput si trebuie sã gãsim solutii astfel ca acest complex, în momentul în care va fi functional, sã poatã sã reziste pe piatã”, spune Vasilescu.
Compania nationalã a Huilei a livrat cãrbune la un pret de 69 de lei/ Gcal, insuficient pentru acoperirea cheltuielilor. Calculele reale aratã cã este nevoie de 85 – 90 lei/ Gcal, la care sã se adauge alti 10 lei pentru investitiile necesare la unitãtile miniere.
500 de milioane de euro, pretul competitivitãtii
Cât priveste pretul pe MW de care are nevoie CEH si acesta trebuie ajustat.
Prefectura a precizat cã vorbim despre un pret reglementat, asa cã este nevoie atât de un pret mai mare reglementat, dar si de stabilirea unei cantitãti de energie pe piata reglementatã. Iar pentru un complex viabil ar fi nevoie de un pret de 350 – 400 lei/ MW la o cantitate de energie pe piata reglementatã de 400 MWh. În plus, este nevoie de investitii. Minele care fac parte din SNH nu sunt modernizate, se lucreazã chiar rudimentar, iar pentru îmbunãtãtirea conditiilor de muncã ar fi nevoie de investitii în valoare de 30 – 62 de milioane de euro.
Vorbind despre Termocentrala Paroseni, aceasta a fost modernizatã pe programul ITOCHU, iar aici investitiile în mediu, în valoare de aproximativ 65 de milioane de euro, sunt în curs de derulare. La Mintia, în schimb, reprezentantul Guvernului în teritoriu spune cã sunt probleme deosebite. Termocentrala nu are nici investitiile în mediu realizate, nici statia de desulfurare.
În total, pentru ca CEH sã fie competitiv pe piata de energie, ar fi nevoie de investitiie de circa 500 de milioane de euro, necesare în mediu si modernizarea capacitãtilor, a explicat Sorin Vasilescu.
Carmen Cosman