Inspectorii de mediu, specialiștii de la Apele Române, dar și inspectorii de la Garda Forestieră au ajuns la Petrila, în prima zi a acestei săptămâni. Sunt verificate toate cursurile de apă, pentru a peîntâmpina probleme ce ar genera inundații. Deocamdată, s-au dat doar avertismente și sarcini de îndeplinit.
O amplă acțiune
de verificare a tuturor cursurilor
de apă, a podețelor și podurilor are loc în toată Valea Jiului. Primii au fost verificați cei de la Petrila. Cursurile de apă nu au așa mari probleme și, acolo unde s-au
înregistrat deficiențe, li s-a spus celor din primărie și localnicilor
ce au de făcut.
„În urma controlului, am constatat anumite probeleme legate de rigolele de scurgere pe strada Tăii, care erau parțial colmatate, de asemenea, pe strada Burdești. S-a constatat că nu sunt multe zone cu materiale lemnoase depozitate pe maluri și în albii. Au fost realizate și lcurările ce le-am impus anul trecut și următorul control la fi pe data de 29 mai, pe apele ce aparțin de UAT Petroșani”, a spus Sorin Corici, șeful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
„Aici a fost efectuat controlul și măsurile care s-au trasat anul
trecut, au fost realizate. S-au constatat, parțial, colmatări cu aluviuni și vegetație, dar nu am găsit depozitări necontrolate de deșeuri. Așa că sperăm ca lucrurile să fie în regulă și în celelalte localități”, a adăugat și Dorel Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara.
Apele Române, cu specialiștii de la Garda de Mediu și cei de la Garda Forestieră continuă acțiunile de acest fel. Urmează cursurile de apă din Petroșani. în 29 mai, în 30, la Bănița, iar în ultima zi a lunii mai la Lupeni. Pe data de 7 iunie, inspectorii verifică apele din Vulcan, în 8 la Aninoasa și appi în 13 iunie, la Uricani.
Diana Mitrache