D ouă medalii de aur, două de argint, una de bronz și un premiu special. Acesta este palmaresul cu care cercetătorii de la Petroșani s-au întors de la concursul la care au intrat în jurizare peste 700 de proiecte și 122 de lucări.
În perioada, 11-13 mai, s-a desfasurat cea de-a XV-a ediție a Expoziției Europene de Creativitate și Inovație „EuroInvent” 2023, sub Patronajul Ministerului Cercetării, Inovării, Dezvoltării și Digitalizării.
Evenimentul a fost organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Forumul Inventatorilor Români, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, Europe Direct Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Institutul Național de Cercetare pentru Protecția Mediului, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, dar și alte două universități din Polonia și Malaezia.
Ediția a XV-a EuroInvent a adunat 715 de proiecte, 122 de lucrări susținute în cadrul conferințelor din domeniul Științei și Ingineriei Materialelor, peste 25 de volume prezentate la Salonul de carte și participarea a 50 de artiști la Salonul de arte frumoase.
Au participat cercetători din: Angola, Argentina, Australia, Bulgaria, Belgia, Cambodgia, Canada, China, Croația, India, Indonezia, Iran, Israel, Japan, Coreea, Liban, Macao, Maroc, Macedonia, Malaysia, Republica Moldova, Noua Zeelandă, Filipine, Polonia, Portugalia, Arabia Saudită, Sudan, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ucraina, Anglia, Statele Unite ale Americii, ori Vietnam.
Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Explozivă, INCD INSEMEX Petroșani, a participat la acest eveniment cu o serie de invenții în domeniul de activitate specific, și s-au întors cu două medalii de aur, două medalii de argint, o medalie de bronz, precum și un premiu special pentru prezentarea invențiilor.
Diana Mitrache