S unt prea multe incendii și unele izbuncesc de la miriști și afectează situri precum Natura 2000. Așa că mai multe instituții de profil d ela noi fac acum front comun, pentru a-i depista pe cei care provoacă astfel de dezastre. APIA, pompierii și comusarii de la Grada de mediu au încheiat un protocol de colaborare acum.
În baza protocolului de colaborare, încheiat între Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Garda Națională de Mediu și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pompierii au început activități în teren.
Potrivit unui comunicat, sunt monitorizați în teren fermierii, cărora li se atrage acum atenția că există interdicția de a arde vegetația uscată pe terenurile arabile și pajiștile permanente situate în siturile Natura 2000.
Primele acțiuni comune au avut la: Călan, Totești, Silvaș, Hațeg, Hășdat, Cinciș, Hunedoara și Teliuc.
Totodată, structurile ISU Hunedoara au desfășurat independent, misiuni de patrulare și de informare preventivă în localitățile: Brad, Ilia, Dobra, Uricani, Petroșani, Lupeni, Orăștie, Beriu.
La nivelul județului Hunedoara este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului. Pompierii susțin că au fost situaţii când, în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti. De asemenea, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum.
În plus, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.
Diana Mitrache