G rătarele s-au încins peste tot și pompierii au mers printre cei care au făcut focul să le mulțumească pentru că au grijă de natură și să îi prevină, pentru că focul deschis poate provoca pagube și pierderi uriașe. De 1 mai, pe toate deplurile și câmpurile au fost oameni care au ales să petreacă Ziua Muncii punând ceva pe foc.
PREVENIM, PROTEJĂM, SALVĂM! Asta le-au zis reprezentanții ISU Hunedoara
celor vebiți să petreacă la iarbă verde, de 1 mai.
Pompierii militari s-au amestecat printre cei cu grătare și le-au mulțumit hunedorenilor pentru că au respectat măsurile pentru
prevenirea incendiilor.
„Desfășurăm o activitate de informare preventivă. Ca să puteți petrece în siguiranță, o zi frumoasă alături de familie și prieteni, trebuie să respectați câteva reguli de
prevenire a incendiilor. Grătarul se prepară la foc deschis și trebuie să supravegheați focul mereu și să aveți o găleată cu apă aproape. Copiii să nu se joace în apropiere, pentru că mică rafață de vânt poate schimba direcția focului și pot fi incendii foarte mari. Intervenția pentru noi ar fi greoaie. Așa că vă rugăm să stingeți, la final focul și să acoperiți, eventual, cenușa cu pământ”, le-au spus pompierii, celor veniți la picnic.
Mai multe echipe de pompieri ai Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Hunedoara au fost prezente în principalele zone de agrement din județ. Le-au făcut recomandări turiștilor referitoare la măsurile care trebuie luate pentru a preveni incendiile, care s-ar putea declanșa în urma petrecerii timpului liber folosind focul deschis pentru grătar.
Diana Mitrache
FOTO ISU Hunedoara