Parcări de intrare în oraș vor să realizeze edilii din municipiul Lupeni. De aici, turiștii ar urma să fie preluați cu autobuzele și transportați gratuit până la instalațiile de transport pe cablu din Straja.
”Pentru Straja am identificat o altă zonă foarte generoasă unde să realizăm parcări. Din parcare, până la telegondolă vom avea transport gratuit, ca să nu plătească omul. Îi vom duce
gratuit cu autobuze, ca să
evităm aglomerația.
Am dori să facem parcarea la intrarea în municipiul Lupeni, să existe acolo un punct central, de acolo să se poată lua tichetele.
Se numesc ”parcări de intrare în oraș”. Încercăm să realizăm lucrul acesta”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, la MONDO TV.
În plus, alte sute de parcări ar urma să fie realizate în acest an pe raza localității.
”Avem în plan să realizăm alte sute de parcări în acest an. Am identificat mai multe zone în care putem realiza astfel de lucrări.
Sunt 9500 de mașini în municipiul Lupeni, acesta este numărul de autoturisme
înregistrat în municipiul Lupeni”, a mai precizat edilul.
Monika BACIU