Mai multe drumuri județene sunt distruse de mașinile de mare tonaj care trnasportă lemn. Situația a fost prezentată consilierilor județeni în ședința de săptămâna trecută, iar acum se caută o soluție. Se pare că firmele care transportă lemn, încarcă prea mult mașinile și astfel, distrug drumurile recent asfaltate.
Gropi, drumuri distruse de mașini grele, încărcate cu lemn și, posibil, activități la limita legii. Sunt doar câteva probleme ce au fost semnalate în ședința Consiliului Județean Hunedoara, la finele săptămânii trecute. Așa că acum, cei din forul județean caută soluții și nu exclud controale în aceste locuri, cunoscute de toată lumea. „Sunt, mai ales în zonele de munte, acolo unde se exploatează lemn, lucrurile stau foarte prost. Încercăm, cu toate puterile noastre să oprim mersul ilegal al celor ce exploatează. Dau exemplu drumul ce merge spre Sarmizegetusa, cel spre Ținutul Pădureniulor, sau spre Brad, drumuri exploatate cu mașini cu tonaj peste limita acceptabilă. Dăm drumul, imediat ce vreema dă posibilitatea, ca echipele să facă, împreună cu poliția, controale acolo”, a declarat Costel Avram, administrator
public al județului Hunedoara.
Exploatările forestiere din zonele de munte ar putea să fie verificate, iar în județul Hunedoara s-a pus cândva și
problema montării unor cântare pentru aceste mașini. Ele are fi urmat să fie amplasate pe diverse drumuri, în locurile prin care trec malinile încărcate cu lemn, însă, nimeni nu a făcut asta până acum.
Diana Mitrache