Și-au spus San Montan, pentru că iubesc, în primul rând muntele, dar sunt o mână de oameni care au sărit mereu în ajutorul celor care au avut nevoie. Acum au împlinit 10 ani și este primul 10 oficial, pentru că acțiunile lor caritabile i-au plasat mereu în rândul celor care au luat mereu nota 10.
San Montan a împlinit 10 ani de existență și, ceea ce pornise ca un grup mic de iubitori ai drumețiilor la munte și care iubesc cu adevărat Valea Jiului, s-a transformat, în timp, într-o asociație caritabilă. I-am găsit deghizați în Moș Crăciun, pe biciclete, împărțind cadouri, la acțiuni caritabile care au ajutat copii bolnavi, salvându-i pe unii, plângându-i pe alții, care au
pierdut lupta, dar fiind mereu în mijlocul comunității din Petrila și nu numai,. Acum, la ceas aniversar, au sărbătorit cu toții, primul deceniu. „Sărbătorim 10 ani și vreau să vă mulțumesc fiecăruia în parte și tuturor împreună, pentru că am fost pe aceeași lungime de undă. Nu știu dacă 10 ani e mult, sau e puțin. Eu zicv că e ca la școală. Am terminat gimnaziul, primii 10 ani și aceștia au fost de bun augur, pentru că am reușit să facem împreună multe
evenimente”, a spus Erika Șanta, președinta San Montan.
Pe cei de la San Montan i-am găsit și o să îi găsim mereu în centrul evenimentelor care implică activități sportive, dar și în acțiuni cartiabile. Le-au fost alături mulți oameni și, cu
ajutorul lor, au făcut minuni, așa că nu le rămâne decât să repete acești 10 ani de câte ori vor putea ei.
Diana Mitrache