J umătate din mamele cu vârste până în 14 ani sunt din România. DSP desfășoară o campanie de informare pentru sănătatea reproducerii, iar în cifre, Hunedoara nu stă deloc bine. Statisticile arată că zeci de tinere devin mame înainte de adolescență, chiar și situația pare că s-a înrăutățit acum, în primele luni ale acestui an. Așa că medici și specialiști de la DSP au demarat o campanie.
Jumătate din copiii născuți în Europa de mame de 10 până la 14 ani provin din România. 44% dintre copiii din mame cu vârste mai mici de 15 ani și 19% dintre cei provenind din mame cu vârste între 15-19 ani născuți în statele membre UE au fost înregistrați în România. Unul din doi copii născuți de mame de 10-14 ani din UE este din România. Unul din cinci copii născuți de mame cu vârste între 15-19 ani din UE se regăsește tot în România. Și Hunedoara are cifre la fel de îngrijorătoare, dacă e să luăm în calcul doar copilele instituționalizate, părăsite de părinții lor, în centrele de plasament. „Comparativ cu anul 2022, când am avut sesizări cu privire la 14 minore din care, pentru 3 s-a impus și protecția în cadrul centrului maternal, în 2023, deja, deși sunt abia la finele lunii februarie, avem 8 sesizări, pentru 8 mame minore, din care una se află deja cu protecție în centrul maternal”, a spus Geanina Ianc, director general DGASPC Hunedoara.
Și asta nu e tot. Minorele mame sunt și mai multe, pentru că la cele din centrele de plasament li se adaugă cele care locuiesc cu familiile lor.
„Din datele statistice pe care noi le avem, la nivelul județului, pentru anul 2021, au fost înregistrate în Hunedoara 41 de gravide de 15-19 ani, dar și 38 de avorturi la această grupă. Sub 15 ani, numărul mamelor este mic, adică avem doar o gravidă și două avorturi. Spun doar, dar pentru sănătatea acestor copii este o problemă importantă”, explică și dr Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
În acest context sumbru, Ministerul Sănătăţii desfășoară pe parcursul întregii luni februarie, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică și Direcţiile de Sănătate Publică judeţene, o campanie pentru sănătatea reproducerii.
Specialiștii merg în școli și le spun tinerelor fete să învețe să se îngrijească și că asta înseamnă și sănătatea sexuală.
„Le spunem concret ce înseamnă sănătatea, sănătatea reproducerii, faptul că viața sexuală normal ar trebui să fie începută la vârsta în care organismul este pe deplin dezvoltat, la vârsta adultă. La noi, suntem recubnoscuți ca adulți la 18 ani. Le spunem și că acest lucru trebuie să fie făcut în cunoștință de cauză și, dacă se întâmplă să existe un risc și o dorință așa de mare, totuși, să se informeze de la medicii din cabinetele de planing familial despre sănătatea reproducerii”, a conchis dr Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
În aceste zile, toate adolescentele au ocazia în licee, să se întâlnească cu specialiști li se recomandă să discute cu psihologii școlari și să se intereseze de tot ce înseamnă sănătatea reproducerii.
Diana Mitrache