N imeni nu știa ce voia să facă individul cu pistolul cu glonț pentru că a recurs la tăcere totală în fața procurorilor. Polițiștii au descoperit că pistolul destinat folosirii cartușelor cu gaze iritante sau acustice fusese modificat încât să tragă cu glonț letal.
Suspectul este din municipiul Lupeni, recidivist, și a fost anchetat de procurorii DIICOT pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Anchetatorii au aflat de la el că-și cumpărase arma modificată din străinătate, de la un necunoscut, contra sumei de 500 de euro. ”Inculpatul a achiziționat, în cursul lunii octombrie 2018, de la o persoană necunoscută, 1 pistol cu gloanțe, de culoare argintie, cu mâner negru, marca EKOL SPECIAL 99, calibru 9 mm PAK, având seria șlefuită pentru a nu putea fi identificată (modificat artizanal pentru a permite propulsarea unui proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie, împrejurare ce încadrează arma în categoria armelor interzise, cu potențial letal), ce conținea un încărcător metalic de culoare neagră, cu 4 cartușe metalice de culoare aurie. Inculpatul a mai precizat, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, că nu a folosit arma și nu deține permis pentru armă letală sau neletală. Pe parcursul cercetărilor, numitul nu a dorit să dea declarații în calitate de suspect și inculpat”, se arată în dosarul ajuns la Judecătoria Petroșani, după ce procurorii DIICOT au declinat cauza către parchetul din Valea Jiului. Judecătorul de cameră preliminară a admis solicitarea procurorilor și a dispus începerea judecății.