Aproape în comă alcoolică, un bărbat de 43 de ani a mers cu viteză pe artera principală din Petroșani și, în dreptul sensului giratoriu cu avion nu a mai controlat mașina. Apoi a vrut să fugă de la fața locului. Incidentul a avut loc chiar în apropiere de locul în care un copil a murit și alți 5 au fost spulberați de un alt șofer băut.
Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orelor 19:40. Bărbatul a rulat cu viteză mare și nu a mai putut controla mașina, imediat înainte de intrarea în sensul giratoriu. Șoferul s-a dat jos și a vrut să fugă.Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului, au stabilit că bărbatul în vârstă de 43 de ani, este din municipiul Petroşani și că a pierdut controlul direcției de mers, lovind scuarul ce face despărțirea sensurilor de deplasare, după care atât conducătorul auto cât și pasagerul din dreapta au încercat să părăsească locul accidentului în fugă, pe jos, fiind imobilizați de către poliţişti.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, unde acesta a refuzat recoltarea.
Poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală și este cercetat și pentru că a refuzat să i se preleveze de mostre biologice.
Diana Mitrache