A venit vremea să scapi de obiectele de mari dimensiuni. Este vorba despre mobilă, aparate de uz casnic, sau sanitare. Firma care se ocupă cu colectarea gunoiului în zona noastră face, o dată la 3 luni, un astfel de serviciu. Acum se întâmplă la Bănița.
Supercom, societatea care adună gunoiul menajer, organizează acțiunea de colectare a deșeurilor voluminoase, pentru prima dată în acest an, la Bănița, în Valea Jiului.
Acțiunea are loc în data de 18 februarie, între orele 10.00 și 14,00. Așa că, oricine are astfel de deșeuri mari, mobilă dezafectată, aparatură de tot felul, poate să scape de ele. Nu trebuie decât să fie depuse la punctele de colectare a deșeurilor în această zi, așa încât să nu îi încurce prea mult pe cei care vor arunca deșeurile la ghenă.
Acțiunea este gratuită și se desfășoară o dată la fiecare trei luni.
Potrivit celor de la Supercom, acum se desfășoară doar la Bănița, dar vor urma, săptămânal, și în restul localităților arondate zonei 4 de colectare a deșeurilor. Săptămâna trecută a fost la Petroșani și la Baru Mare.
Diana Mitrache