Guvernul a adoptat Hotărârea prin care proiectul de investiții “Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Mintia” a fost declarat proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale.
”Alimentarea cu gaze naturale a Termocentralei Mintia va contribui la creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică, precum și la asigurarea echilibrării sistemului energetic național.
Prin realizarea acestei conducte se va asigura alimentarea cu gaze naturale a Termocentralei Mintia pentru funcționarea la capacitatea solicitată de către SC Mass Global Energy Rom S.R.L, investitorul care a cumpărat unitatea economică aflată în conservare încă din vara anului 2021, în lipsa investițiilor necesare pentru a putea respecta prevederile europene de mediu”, notează Vetuța Stănescu, deputat PNL Hunedoara.
La Termocentrala Mintia vor fi făcute investiții de peste un miliard de euro, iar Ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus investitorilor ca până la 31 decembrie 2026 să se finalizeze proiectul.
Termocentrala Mintia a fost valorificată la 100% din valoarea sa de piaţă, respectiv echivalentul în lei a sumei de 91.236.832,87 euro, din care 10.000.000 euro au fost achitaţi de cumpărător ca şi garanţie de participare la licitaţia publică ce a avut loc în data de 26 august 2022, iar restul marţi, 27 decembrie 2022.
Monika BACIU