Deși a nins acum mai bine de o săptămână, în toate orașele Văii Jiului, orice om care iese pe stradă face slalom pe trotuare printre munții de zăpadă. Au fost acțiuni de îndepărtare a omătului, dar ineficiente, iar acum, doar soarele dacă îi mai ajută pe edili să iasă la asfalt.
A nins mult, Valea Jiului a fost sub cod portocaliu de ninsori zile în șir, dar, pentru că nu s-a reușit atunci deszăpezirea, toți munții de omăt au înghețat. Valea Jiului abia a scăpat de codul de ger, cu temperaturi sub minus 10 grade Celsius, așa că, în fiecare oraș, poți zări, ici, colo muncitori care se căznesc încă să dea zăpada.
„Primăria trebuia să își facă treaba, dar nu prea și-a făcut-o. De mai bine de o săptămână. Trebuia să curețe atunci, la început. Acum e greu și chiar imposibil”, a spus un om ce privea la Petrila echipele care dau zăpada de pe artera principală.
Nicio primărie nu a făcut față, iar la Vulcan, spre exemplu, administrația a apelat la oameni să scoată mașinile, pe cartiere, pentru a reuși să curețe munții de nea.
De precizat, însă, că niciuna dintre firmele care fac deszăpezirea nu are utilaje care să preia munții de zăpadă și să îi deverseze direct în bena unui camion. Utialeje pot doar să împingă zăpada, de pe o parte pe alta, iar mașinile parcate și abandonate au îngreunat mult orice acțiune de deszăpezire.
Și, la aproape 10 zile de când a nins, mormanele înnegrite de zăpadă încurcă traficul, dar și pietonii, în timp ce animalele de
companie își fac nevoie peste tot, acesta aspect fiind și mai vizibil acum.
Diana Mitrache