U n drum a fost blocat din cauza vântului puternic care a suflat pe cod roșu în zona de sud a județului Hunedoara, iar ploile și zăpada au creat probleme drumarilor. Și pe DN 7A și spre Câmpu lui Neag, drumarii au acționat pentru a îndepărta efectele. La Vulcan, un copac a căzut din cauza vântului și a avariat două mașini. Potrivit drumarilor, în zona de vest a Văii Jiului a fost semnalat carosabil cu zăpadă îmbibată cu material antiderapant pe unele porțiuni din DN 66A, dar și pe DN 7A în județul Hunedoara. Drumarii au intervenit pe cele două drumuri naționale cu 7 autoutilaje și peste 20 de tone de antiderapant. De asemenea, le-au cerut șoferilor să plece la drum doar cu mașinile echipate de iarnă.
Efectele codului roșu de viscol nu au întârziat să apară, iar pe timpul nopții de marți spre miercuri, DN 7A a fost blocat de mai mulți arbori de mari dimensiuni rupți de vântul puternic. Angajații Secției de Drumuri Naționale au intervenit cu drujbe și utilaje pentru a putea reada artera circulației. DRDP Craiova a dispus ca în această perioadă de cod roșu angajații districtelor din zonele aflate sub atenționare să rămână în districte și fiecare mașină de intervenție să aibă în dotare drujbe pentru îndepărtarea, în cel mai scurt timp, a arborilor rupți de vânt și căzuți pe partea carosabilă. La Vulcan, un copac a fost doborât de vânt, iar două autoturisme au fost avariate. Hidrologii au emis o avertizare Cod Galben și Cod Portocaliu de viituri pe mai multe râuri din Hunedoara. Avertizările sunt valabile până vineri, 20 ianuarie. Bazinele hidrografice vizate sunt: Tisa – intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt şi Argeş.
Potrivit hidrologilor, sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi pe pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite, dar şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.
Diana Mitrache
Foto ISU Hd