N atalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara, se află, potrivit edupedu.ro, printre cei cinci membri PSD care vor corecta erorile din legile noului ministru al Educației, Ligia Deca.
Cei cinci experți desemnați de Partidul Social Democrat pentru a „corecta” proiectele de legi propuse de ministrul Educației, Ligia Deca, sunt Mihnea Costoiu, Vasile Dîncu, Natalia Intotero, Florian Lixandru și Aura Danielescu, potrivit surselor Edupedu.ro. Aceștia vor modifica și
completa drafturile de acte normative – adică proiectele legii învățământului
superior și legii învățământului preuniversitar – alături de experții de la PNL și alta de la UDMR, plus un reprezentant al comunității rome.
În urmă cu o săptămână, la întâlnirea liderilor Coaliției de guvernare decizia a fost că proiectele de legi nu pot fi aprobate potilic în forma prezentată de Ligia Deca și că partidele vor face comisii de experți care vor ajusta textele. A fost stabilit chiar și un
calendar. Astfel, pe data de 1 februarie va avea loc o prezentare în Guvern, lansarea în avizare interministerială
pentru două săptămâni.
Pe 15 februarie se are în vedere aprobarea în Guvern ca proiecte de legi și trimiterea lor în Parlament pentru procedură de urgență și constituirea în Legislativ a unei comisii comune de învățământ, formată din deputații și
senatorii din cele două comisii de profil. În data de 15 martie este programată aprobarea de către Parlament a pachetului legislativ.
Monika BACIU