Parângul Night Challenge ajunge la ediția cu numărul 10. Evenimentul care reunește sute de iubitori ai muntelui și aventurii va avea loc în data de 18 februarie.
Parângul Night Challenge este o cursă nocturnă, de tip “vertical race” desfășurată, de regulă, în a doua parte a lunii februarie, în masivul Parâng. Deviza întrecerii este: iarna, noaptea, spre piscuri!
Competiția constă în parcurgerea unui traseu de 4,5 km, cu o diferență de nivel de 1000 de metri, la lumina lanternelor frontale, în alergare sau împingând în bețele schiurilor de tură ( alegi una din cele două secțiuni). Vârful Parângul Mic, aflat la peste 2000 de metri altitudine îşi lansează din nou provocarea atât alergătorilor cât şi schiorilor. Mirajul luminiţelor aprinse în noapte, socializarea între iubitorii sporturilor montane, anunţă din nou adunarea.
La prima aditie, cea din 2014 au luat startul 10 concurente la feminin si 34 de concurenti la masculin.
Monika BACIU