J iul Petroșani (era în 1978) pleca în Iugoslavia, la Rijeka (Croația de azi), pentru manșa a doua a finalei Cupei Balcanice, după un 1 – 0 (gol Gigi Mulțescu) la Petroșani, pe 30 noiembrie.

Returul, pe 13 dec. 1978, va găsi la Rijeka o echipă gazdă mult mai motivată, dar și cu un arbitraj părtinitor.
Stadionul „Kantrida” de pe malul Adriaticii a adunat vreo 8.000 de spectatori, care se bucură de un gol de 1-0 în min.11, autor Tomici, marcat dintr-un flagrant ofsaid nesemnalizat de arbitrul grec Moshopoulos. În min.25 va fi 2-0 pentru iugoslavi (gol Desnița), lui Tr.Stoica i se anulează un gol perfect
valabil. Sălăgean va reduce din handicap, 2-1, gol cu capul în min.54, apoi Gigi Mulțescu (min.56) este eliminat nejustificat, Desnița va majora (min.70) dintr-un penalty care nu a fost, pentru ca tot Desnița (min.74) să pecetluiască scorul final de 4-1 și căștigarea Cupei Balcanice. Așa s-a încheiat aventura Jiului într-o finală de cupă europeană.
GIGI MULȚESCU: „NE-AU TOCAT DE NE-AU RUPT!”
Gigi Mulțescu (73 de ani) era în 1978 căpitanul Jiului și acum, după 44 de ani, își aduce aminte perfect, acea dublă cu cei de la N.K Rijeka.
„Era o echipă puternică, extrem de agresivă. La Petroșani i-am bătut cu 1 – 0, arbitrul bulgar ne-a anulat două goluri valabile, înscrise de Dumitrache și Cornel Sălăgean. În retur, la Rijeka, ne-au tocat de ne-au rupt!.
Au anulat un gol al lui Traian Stoica, au inventat un penalty din care au marcat, eu am fost eliminat!
A fost un infern, nu meritau să câștige trofeul!”, rememorează Gigi Mulțescu.

GENU TUTU