Pentru că au scos la lictație de 5 ori lucrarea de construire a unor blocuri din Petrila și nimeni nu s-a prezentat, autoritățile locale au fost nevoite să dubleze sumele. Vor pune diferența din bugetul local și acum se gândesc că e bine că au început lucrările.
Trei blocuri de locuințe ar urma să fie construite într-un an la Petrila și primul se află la faza de început. Muncitorii au ajuns în sfârșit la lucrare și asta după mai multe încercări eșuate, din cauza prețurilor care au crescut foarte mult. „După un an și jumătate în care am scos la licitație cel puțin de 5 ori, dacă nu de 6 ori, lucrarea, avem un constructor. Dar îl avem și pentru că am mărit prețul. Prin august, am făcut o consultare de piață și am stabilit un preț de referință, abia apoi am scos la licitație și acum avem
constructorul. Va fi un bloc cu 24 de apartamente, undeva în spatele policlinicii. Și acum deja constructorul lucrează”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Reguional, pe axa 13, iar termenul final de execuție este finalul anului 2023. Dar în situația aceasta sunt și alte blocuri, care așteaptă să fie construite și la care nu au ajuns constructorii, decât după ce s-au dublat sumele. „La acest moment lucrarea este undeva la 8 milioane de lei. Inițial, contractul de finanțare era la 4 milioane, cu ajustrile de preț, prin Ordonanța 64, a mai crescut undeva la 6 milioane și restul vom pune din bugetul local. Pentru că altfel riscăm să pierdem toată lucrarea”, a mai spus primarul din orașul Petrila.
Toate cele 3 blocuri de locuințe au termen de execuție până la finele anului viitor și primarul din Petrila spune că vor fi disponibile 84 de locuințe. Celelalte două lucrări vor fi scoase și ele la licitație până la finele acestui an.
Diana Mitrache