Z eci de enoriași sunt așteptați la hramul schitului Sfântului Nicolae de pe Valea Ungurului, de la Vulcan. Lăcașul de cult este unul dintre cele mai
frumoase din zona noastră, iar părintele Ciprian Marton spune că a făcut mai multe lucrări de amenajare a
locului și acum așteaptă ca schitul să devină neîncăpător în ziua hramului.
Schitul Sfântul Nicolae se află pe Valea Ungurului, la intrarea în municipiul Vulcan din Valea Jiului și aici au avut loc o serie de lucrări de reamenajare a bisericii, totul pentru a face spațiul cât mai primitor.
„Mai avem foarte puțin și sărbătorim aici hramul. De Sfântul Nicolae, mănăstirea noastră este în sărbătoare și noi vom face priveghere, cu o zi înainte, vom face Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu și vom face și o agapă unde vom invita toți crelștinii care vor participa la sfânta slujbă”, a spus Ciprian Marton, preotul mănăstirii.
Părintele Ciprian spune că a reușit să amenajeze locul, să îmbunătățească
sistemul de alimentare cu apă și să reabiliteze o parte a lăcașului, care avea nevoie.
„Noi am încercat să facem tot ce s-a mai putut în ultima perioadă din acest an. Deja este frig și vom încheia lucrările pentru centrala termică. Acestea sunt foarte importante acum și am amenajat și cuertea puțin și trapeza, iar oamenii vin din ce în ce mai mulți și sunt bucuroși de ceea ce găsesc aici și încântați de efortul nostru și ne sprijină cu rugăciune, material și cu muncă fizică, așa că îi așteptăm și la slujbă”, a adăugat părintele.
Prima slujbă ce urmeaqză a avea un caracter mai deosebit va fi susținută aici de 1 decembrie.
„Este Ziua poporului nostru și vom face slujbă. Dar acum vom avea o zi mai deosebită,
în care să amintim de eroii
neamului și vom încerca să fim buni români și buni creștini”, mai spune preotul Ciprian.
Mănăstirea se află într-un loc special, o zonă cu pădure, cum ne-a spus și părintele Ciprian, iar aici, într-un asemenea loc sărbătorile se simt altfel.
Acest schit a fost înființat în anul 1992, pe un teren donat, iar între anii 1998-2003, a fost construit efectiv. Părintele Ciprian este cel ce a preluat
slujbele religioase de aici, după ce starețul Vasile Mocan și-a pierdut viața într-un tragic accident de mașină, în această vară.
Diana Mitrache