V izita în Valea Jiului a Comisarului European
pentru Coeziune și Reformă, Elisa Ferreira, în care comunitatea locală din această regiune a țării își pune mari speranțe îndeosebi în ceea ce privește deciziile care vor fi luate la Bruxelles pentru sprijinul proiectelor publice privind tranziția justă, a generat ecouri atât la nivelul autorităților locale, cât la nivelul delegației europene.
Acestea fac, de altfel, și subiectul unei corespondențe oficiale pe care au avut-o, în perioada care a trecut de la acest eveniment marcant, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca și comisarul european Elisa Ferreira. Este vorba despre o corespondență ce stă sub semnul eleganței și gratitudinii, în care confesiunile distinsei oaspete dar și garanțiile de sprijin pe care aceasta le promite sunt apreciate la justa valoare de primarul orașului Petrila care, la rândul său, se declară încântat de faptul că Valea Jiului și îndeosebi comunitatea petrileană au reușit să-i ofere Elisei Ferreira o imagine reală, nefardată, în alb și negru, asupra realităților din zonă dar, în același timp, au reușit să-i aducă în atenție ospitalitatea și caracterul deosebit al oamenilor care trăiesc pe aceste meleaguri.
În scrisoarea sa, Elisa Ferreira se declară impresionată de faptul că primarul orașului Petrila, împreună cu ceilalți primari ai Văii Jiului, au surprins-o printr-un gest de eleganță, prin felicitările primite cu ocazia zilei sale de naștere, aniversată în prejma vizitei întreprinse în Valea Jiului. ”Am fost plăcut surprinsă de acest gest neașteptat, dar plin de căldură, care ne reamintește că politica trebuie să vină din inimă și să nu uite niciodată de latura sa umană”, scrie Elisa Ferreira în scrisoarea transmisă primarului Vasile Jurca.
Această dă, totodată, asigurări că a acumulat mult optimism în șederea sa la Petrila și în Valea Jiului dar se declară și încrezătoare că proiectul de tranziție justă al Văii Jiului poate deveni un model de succes pentru întreaga Europă. ”Această vizită a avut o semnificație deosebită pentru mine, deoarece mi-a oferit posibilitatea să discut și să fac schimb de opinii atât cu dumneavoastră, cât și cu foștii mineri, studenți, persoane din societatea civilă și oameni de afaceri. Am plecat din Valea Jiului plină de optimism, profund convinsă de dinamica pe care am văzut-o că, lucrând împreună, vom asigura un viitor prosper pentru această regiune și pentru fiecare dintre municipiile, orașele și localitățile sale. Vom fi ghidați de obiectivul nostru comun și nobil: ca toți cei care trăiesc în regiune să beneficieze de aceleași oportunități ca și ceilalți cetățeni ai țării și anume o viață sănătoasă și împlinită, atât pentru ei cât și pentru copiii lor”, a mai arătat, în scrisoarea sa către primarul Petrila, comisarul european Elisa Ferreira.
Desigur, primarul Vasile Jurca se declară, la rândul său, onorat de aceste gânduri exprimate de comisarul european Elisa Ferreira, fapt pe care i l-a și transmis într-o scrisoare de mulțumire expediată la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles. ”Mă bucur că i-am putut arăta doamnei comisar european și întregii delegații care a însoțit-o o parte din adevărata față a Văii Jiului. Mă bucur că ne-a cunoscut așa cum suntem și că, așa cum chiar dânsa a remarcat, s-a convins pe deplin că petrilenii și oamenii Văii Jiului, în general sunt nu doar gazde bune, ci și cetățeni europeni care merită și trebuie să se bucure de atenție și de drepturi la fel care toți ceilalți cetățeni europeni. Acesta este țelul nostru comun și cred că având acum și un aliat de calibrul doamnei Elisa Ferreira, vom găsi atât soluțiile cât și finanțările necesare pentru a transforma radical în bine regiunea Văii Jiului și viața oamenilor din Petrila și de pe tot cuprinsul regiunii noastre”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Acesta este ferm convins de faptul că optimismul manifestat de comisarul european Elisa Ferreira cu privire la perspectivele de dezvoltare ale Văii Jiului se vor concretiza, în cel mai scurt timp, în decizii și măsuri de sprijin pentru comunitățile locale de aici și dă asigurări că administrația locală de la Petrila este pregătită să abordeze corespunzător toate ideile și toate oportunitățile care se vor contura odată cu aplicarea programelor de sprijin pentru Valea Jiului ale Uniunii Europene. De altfel, aceste asigurări i-au fost transmise de Vasile Jurca și comisarului european Elisa Ferreira, în scrisoarea pe care acesta i-a transmis-o drept răspuns la cea primită de domnia sa de la Bruxelles.