L iderii minerilor spun că au cerut ca, odată ce vor creiona noul Complex Energetic Valea Jiului, să aibă și banii pentru punerea în siguranță a subteranelor. Altfel, se va ajunge la aceeași situație cu pierderi uriașe. Iar liderii chiar au amenințat cu proteste.
Nou Complex Energetic Valea Jiului va trebui să aibă bani din prima zi. Este o condiție cu care liderii de la Muntele au fost la București și au vorbit acolo despre necesitatea de a construi alternativele pe apă, respectiv o microhidrocentrală la Paroșeni, dar și de alternativa cu panouri solare, sau grupul pe gaz de la termocentrala Paroșeni.
Darius Cîmpean, lider Sindicatul Muntele:
„Bugetul viitoarei companii trebuie să creioneze, legat cu veniturile din subvenție și energia produsă și vândută, programul de investiții. Mă refer la grupul pe gaz pentru microhidrocentrală și la panourile fotovoltaice. Ne referim la studiile de fezabilitate, care trebuie să se facă imediat ce noua companie se va înființa, pentru ca, mai apoi, să derulăm investițiile. Sunt bani din diverse surse, din fondurile de Tranziție justă și din fondurile de investții la nivelul ministerului, pentru finanțarea proiectelor”.
Mai mult, liderii din Valea Jiului spun că, în caz contrar, vor fi proteste aici.
Darius Cîmpean, lider Sindicatul Muntele: „Din punctul nostru de vedere, constatăm o încetinire a evoluției și i-am reamintit domnului ministru că, dacă nu se respectă protocolul încheiat cu noi în 20 septembrie 2022, vom trece la o serie de acțiuni de protest, pentru că ne depărtăm de ceea ce am stabilit împreună, iar problemele noastre pot deveni extrem de grave”.
Complexul Energetic Valea Jiului are ca termen de înființare data de 9 ianuarie 2023 și, odată născut, va crea oportunități uriașe de producere a energiei electrice. Dar, pentru asta, e nevoie de bani.
Darius Cîmpean, lider Sindicatul Muntele: „În mod clar, banii pentru punerea în siguranță trebuie să îi putem accesa din prima zi în care funcționăm cu noua societate, pentru că altfel drumul nostru va fi în aceeași direcție ca și cea în care este acum CEH”
De-a lungul timpului, minerii și energeticienii au fost cuprinși în Regia Autonomă a Huilei, apoi a urmat Compania Națională a Huilei, care s-a desprins în două, pe de o paarte fiind minele pe închidere și pe de alta cele viabile. A ajuns apoi Complexul Energetic Hunedoara și acum se pun bazele Complexului Energetic Valea Jiului, o entitate nouă, creată pe scheletul vechii Societăți Naționale de Închideri de Mine Valea Jiului.
Diana Mitrache