A dministrațiile locale nu se pot dezvolta fără sprijin financiar. Acesta poate veni din partea ministerelor de resort sau de cele mai multe ori din fonduri venite de la Uniunea Europeană. În ultima perioadă de timp în Valea Jiului au fost prezente o serie de personalități atăt de la nivelul Comisiei Europene cât și de la Banca Mondială.
Primarul muncipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, care a
participat la fiecare întâlnire de lucru organizată în Valea Jiului este de părere că în acest moment sunt mult pre piține rezultate concrete în urma acestor întrevederi.
Acesta este de părere că cel mai important sprijin, pe care îl pot acorda organele competente, îl reprezintă sumele de bani pentru dezvoltarea localităților.
”Avem prea multe întâlniri și prea puține rezultate. La fiecare întâlnire la care am participat unde au fost reprezentanți din Comisia Europeană sau de la Banca Mondială, eu am întrebat în prealabil cu ce să mă pregătesc. Am avut tot felul de întâlniri fără o concluzie exactă. Eu am fost cât se poate de clar la începutul fiecărie întâlniri, ne dorim bani pentru a ne putea implementa proiectele pe care le avem. Încă nu am primit nimic chiar dacă pentru anumite lucrări am avea nevoie de aproape două milioane de lei doar pentru a ajunge în faza proiectului tehnic. Nici dacă ne-am unii toate primăriile din Valea Jiului nu am avea de unde să scoatem aceste sume de bani pentru a putea da drumul proiectelor. În ceea ce privește regenerarea urbană avem două proiecte. Unul de 500 de mii de lei finanțat de ADR Vest iar celălalt este de 1,4 milioane de lei”, a declarat Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.
Pe parcursul anilor administrația locală de la Lupeni a
implementat o serie de proiecte importante realizate cu bani europeni. De la investiții în sistemul medical, la investiții în
sistemul educațional și lucrări de înfumusețare a localității. Toate acestea fiind făcute pentru a spori confortul cetățenilor și pentru a aduce un plus de valoare urbei.
Monika BACIU