Afluxul mare de pensionari cãtre Petrila se datoreazã multiplelor cazuri care au creat scandaluri la CAR Pensionari Petrosani, prin persoana presedintelui Iuliu Pavel, dar si datoritã unor articole statutare introduse ”curveste”, ce pot fi pe lângã lege.
Ca urmare a numãrului crescut de cereri de înscriere la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Petrila, cereri venite de la oameni care au domiciliul în Petrosani, CAR Pensionari Petrila îsi va deschide un punct de lucru si în Petrosani Nord.
”De la începutul acestui an avem 95 de noi membri, iar numãrul împrumuturilor, în nici douã luni, este de peste 200. Cei care au venit la noi, au invocat conditionãrile ajutoarelor acordate si lipsa de încredere în alte institutii de acelasi gen. Noi îi primim cu bratele deschise, pentru cã ajutorul este… reciproc, fireste! Pe lângã ajutoarele în bani acordate membrilor aflati în situatii dificile, se mai acordã reduceri la excursii, la bilete de bãi si interventii chirurgicale, pentru protezã dentarã sau auditivã, apoi se acordã ajutoare de deces urmasilor. Avem destule modalitãti de ajutorare a celor în vârstã, aflati în nevoie, sigur nu atât cât ne-am dori noi” – a declarat Martin Borsa, presedinte CAR Pensionari Petrila.
Pensionarii au fãcut plângeri la DNA
Afluxul mare de pensionari cãtre Petrila se datoreazã multiplelor cazuri care au creat scandaluri la CAR Pensionari Petrosani, prin persoana presedintelui Iuliu Pavel. Ultimul dintre ele fiind ajutorul de deces conditionat de cumpãrarea efectelor funerare, drept pentru care s-a diminuat drastic suma cuvenitã pentru cã Statul CAR Pensionari Petrosani a introdus un articol ”curvesc” care poate fi pe lângã lege, dacã ar fi luat la bani mãrunti.
Conform Legii 540/2002, privind functionarea caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor, ”contributia pentru fondul de ajutor de deces se restituie urmasilor membrului care a decedat”, fãrã a fi conditionatã diminuarea acestei contributii de prevederi statutare abuzive, care sã oblige contizantul în ”a face”, spun juristii. În acordarea ajutoarelor de deces de la Petrosani, Iuliu Pavel &Co. au stabilit o regulã protectionistã de genul ”dacã nu cumperi totul de la mine, nu-ti mai dau banii tãi” si asta în conditiile în care CAR Pensionari Petrosani a rulat ani de zile cotizatia respectivã obtinând venituri însemnate din dobânzi, în acest caz fiind vorba de 55 de ani de contizatie.
”Cum sã numesti situatia în care ti se iau banii abuziv? Usã de bisericã sau hotie la drumul mare? Iuliu Pavel se bazeazã pe faptul cã nu-i face nimeni nimic si nici nu are dreptul nimeni sã se bage în gestiunea lui atâta timp cât plãteste dãrile la stat, deci nu a fraudat bugetul de stat. Asa spune el. Dar când ne fraudeazã pe noi, nu intereseazã pe nimeni? Plângerea fãcutã de pensionari la D.N.A., de aproape trei ani, încã nu are nici un rãspuns. Noi nu avem nici o sperantã în justitie, suntem fãrã apãrare într-un
asa-zis Stat de Drept” – spune un grup de pensionari într-o scrisoare deschisã adresatã procurorilor DNA Hunedoara.
Ileana Firtulescu