Sinistratii „zapezii” vor fi ajutati si de catre locuitorii Vaii Jiului. Actiunea de colectare a alimentelor sau a hainelor de iarna a fost demarata, luni, de catre primariile din zona si va continua pana la finele acestei saptamani.

La primaria din Petrosani, de exemplu, in prima zi au fost aduse deja cateva sute de kilograme de alimente neperisabile dar si haine groase, de iarna.

„Oamenii au adus zahar, faina, malai, conserve, paste fainoase, ulei si salam. Astea, in principal dar si muraturi, hartie igienica sau paine. In ceea ce priveste painea, ii rugam pe concetatenii nostri sa nu mai aduca paine pentru ca acest produs este perisabil si pana vor pleca transporturile cu ajutoare aceasta risca sa se mucegaiasca, stand in pungile de plastic in care a fost ambalata”, au precizat cei care se ocupa cu colectarea

ajutoarelor.

In actiunea de ajutorare a sinistratilor s-au implicat asociatii umanitare, dar, si simpli cetateni. Chiar daca au venit cu o plasa cu doar cateva kilograme de faina sau malai, gestul acestora este unul de laudat. Cu atat mai mult cu cat, din putinul lor, au decis sa renunte la cateva produse pentru a-i ajuta pe cei care, acum, au nevoie, cu adevarat, de acestea. „Nu puteam ramane de piatra cand este vorba sa-i ajutam pe cei aflati in

suferinta. Sunt sigura ca si noi, daca aveam probleme, am fi fost ajutati sa trecem peste ele”, a spus o femeie. „Imi pare rau, dar, nu am putut aduce mai mult. Sunt pensionara, nu prea am bani dar, cand este vorba sa ajut pe cineva, o fac cu cea mai mare placere. De la mine un pic, de la altii inca un pic, si, uite asa, creste ajutorul”, a declarat o batranica, in timp ce lasa la punctul de colectare a ajutoarelor cateva kilograme de faina.

Incepand de astazi si filialele din Valea Jiului ale Postei Romane primesc ajutoare destinate celor aflati in suferinta. „Nici noi nu puteam ramane insensibili la problemele prin care trec, in prezent, unii dintre romani. Incepand de ieri am demarat o actiune de colectare a a alimentelor neperisabile si a hainelor groase, la sediile tuturor oficiilor postale din Valea Jiului.

Este momentul sa intelegem ca, atunci cand unii dintre semenii nostri au nevoie de ajutor, trebuie sa ne implicam cu totii”, a declarat Maria Czane, diriginte Oficiul Postal Nr. 1 Petrosani.

Pe de alta parte, cu incepere de luni, 13 februarie, si filialele din Valea Jiului ale Crucii Rosii au demarat o actiune de colectare a ajutoarelor destinate sinistratilor din judetele Buzau si Vrancea.

Mircea Nistor