Deși este absolut interzisă de lege, iar amenzile sunt usturătoare, nimeni nu ține cont de cei care își dau foc la deșeuri în gospodării. Inspectorii de la Agenția de Mediu vorbesc despre astfel de obiceiuri, ca fiind de Evul Mediu și le cer celor din Poliția Locală să intervină. Asta pentru că, pe anumite intervale orare, în Valea Jiului, indicii periculoși depășesc și de 3, sau chiar 4 ori, valorile maxime.
Pâcla de fum rezultată din arderile din gospodării este vizibilă și persistă în fiecare
localitate. Gospodarii își curăță terenurile curțile și livezile, iar
resturile sunt arse. Fumul nu pare să deranjeze, însă, și autoritățile locale, deși legea le permite să ia măsuri drastice. Iar inspectorii de mediu atrag atenția că este extrem de periculos pentru toată lumea, care inhalează astfel compuși chimici periculoși.
„Din punct de vedere al calității aerului, prin astfel de acțiuni, se aduc importante
prejudicii tuturor cetățenilor, pentru că aerul nu poate fi limitat doar pentru cei care le dau foc deșeurilor. Sunt prejudiciați și ceilalți, iar impactul asupra sănătății este semnificativ. Acesta este și motivul pentru care a fost interzisă incinerarea deșeurilor în aer liber”, a declarat Georgeta Barabaș, șefa Agenției de Protecție a Mediului (APM) Hunedoara.
Amenzile pornesc de la 3.000 de lei și ajung la 50.000 de lei. Pot da amenzi ISU, Garda de Mediu sau poliția locală, însă, rar se întâmplă astfel de situații și doar în cazuri grave.
Primăriile au obligația de a crea locuri special destinate depozitării acestor deșeuri, dar deocamdată, în Valea Jiului ele sunt doar pe hârtie.
Dar practica nu este una normală. „Este un obicei de Ev Mediu, pentru că numai în Evul Mediu se mai dădea foc la gunoi în grădină și nu știu cum o să ajungem să convingem oamenii să renunțe la aceste obiceiuri, dacă instituțiile statului sunt inerte, ele fiind singurele care pot să contribuie la schimbarea acestor obiceiuri”, spune șefa APM.
Și, dacă nu vi se pare grav, aflați că indicii de poluare sunt foarte mari, în orele în care oamenii fie dau foc la deșeuri, fie pun pe foc, în sobe, diverse deșeuri, cum ar fi hainele vechi.
„În Valea Jiului, nu putem noi să aplicăm sancțiuni, dar oamenii folosesc haine de la second hand, care nu mai pot fi valorificate, Ca atare, ele devin deșeuri, iar aceste deșeuri devin sursă de încălzire. Măsurătorile pe stația de la Vulcan se fac din oră în oră. Media, pentru 24 de ore nu depășește valoarea maximă admisă Dar, sunt intervale orare în care se depășesc de două sau chiar
de 5 ori, valorile maxime admise de noxe, din cauza poluării cu fum”, mai susține Georgeta Barabaș, șefa Agenției de Mediu Hunedoara.
Sute de gospodării, mai ales din coloniile de case din fiecare oraș, se încălzesc cu sobe, iar oamenii pun pe foc haine vechi și diverse deșeuri. Iar dacă noaptea ei sunt cei care poluează aerul, ziua, o fac cei care își curăță miriștile, sau gospodăriile, cu foc.
Diana Mitrache