Mai mulți elevi hunedoreni ar trebui să beneficieze de programul ”Masa Caldă”. Este un deziderat al deputatului hunedorean Natalia Intotero, care propune extinderea acestui program. În plus, ar putea fi acordate și vouchere culturale elevilor.
”Ne preocupă extinderea programului „Masă Caldă” în învățământul preuniversitar; asigurarea transportului gratuit pentru elevi; integrarea
copiilor cu cerințe educative speciale în sistemul național de învățământ și, implicit, creșterea numărului de consilieri școlari (în acest moment având un deficit de 10.000 de psihologi).
În egală măsură, ne dorim să punem un accent deosebit pe dezvoltarea învățământului profesional, de meserii, și a învățământului dual. O altă inițiativă, venită din partea românilor din afară, prevede obligativitatea Ministerului Educației de a dezvolta politici de integrare educațională pentru elevii care revin în țară și posibilitatea implicării, în acest proces, a cadrelor didactice care predau în străinătate. De asemenea, în procedură legislativă se află proiectul privind acordarea de vouchere culturale elevilor din învățământul preuniversitar, astfel încât să stimulăm interesul tinerilor pentru cultură”, arată Natalia Intotero deputat PSD și președintele Comisiei pentru Învățământ.
Monika Baciu