U n hunedorean în vârstă de 68 de ani, pensionar, a fost cât pe ce să ajungă în pușcărie pentru că nu s-a achitat de obligațiile impuse de judecători. Acesta a fost prins în mai multe rânduri că sustrăgea energie electrică și acuzat de furt.
Și soția lui a fost pusă sub acuzare, însă femeia a decedat în urmă cu doi ani. Pensionarul a rămas să achite
furnizorului de electricitate paguba de aproape 7000 de lei, dar n-a avut de unde. Serviciul de Probațiune Hunedoara a cerut revocarea sau
anularea suspendării executării pedepsei, dar în ajutorul hunedoreanului au venit chiar procurorii. Aceștia au cerut Judecătoriei Hunedoara respingă sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Hunedoara apreciind nu rezultă reaua-credinţă a bărbatului, pentru că din veniturile mici realizate nu putea plăti integral despăgubirile civile la care a fost obligat. ”Având cuvântul, persoana supravegheată a înfăţişat că are o pensie mică care nu i-a permis să plătească în întregime despăgubirile civile datorate, urmând însă să plătească în continuare daunele şi a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa. În sarcina persoanei
supravegheate s-a stabilit o amendă penală de 1800 lei pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi folosirea unei instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţeaua de energie electrică (…) cu amânarea aplicării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
S-a arătat că persoana supravegheată de la începutul perioadei de supraveghere şi până în prezent a respectat cu stricteţe măsurile de supraveghere şi a manifestat un comportament corespunzător în relaţia cu consilierul de probaţiune
manager de caz”, se arată în dosar. Instanța de judecată a reținut că
hunedoreanul locuieşte cu chirie într-un cămin de nefamiliști, are probleme
medicale iar (…) singurul venit realizat este o pensie modică de 900 lei.
”În consecinţă, instanţa apreciază că intimatul persoană supravegheată nu a avut în mod real posibilitatea de a-şi îndeplini integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de amânarea aplicării pedepsei iar conduita sa din perioada termenului de supraveghere ce vizează executarea obligaţiilor civile nu poate fi interpretată ca rea credinţă”, au motivat judecătorii în soluția prin care au respins solicitarea Serviciului de Probaţiune Hunedoara.