Ministerul Antreprenoriatului și Turismului are în vedere dezvoltarea sectorului turistic în vederea atragerii turiștilor străini în țara noastră.
Programul pentru dezvoltarea investițiilor în turism urmărește dezvoltarea comunităților locale din zonele cu potențial turistic ridicat, prin creșterea investițiilor publice în infrastructura turistică; dezvoltarea competititivă a turismului prin identificarea, evaluarea, prioritizarea pe forme de turism și o direcționare eficientă a investițiilor publice; dezvoltarea unei rețele de destinații turistice competitive pe plan internațional.
”Aceasta vizează realizarea umătoarelor activități majore: dezvoltarea turismului de sănătate; dezvoltarea domeniului schiabil”, notează ministerul de resort.
”Sporturile de iarnă sunt în mare vogă în România. Schiul, snow boarding-ul şi activitățile asociate acestora sunt foarte la modă. Cei care fac parte din clasa de mijloc, în creştere în special în oraşe, au descoperit în sporturile de iarnă o activitate pe care şi-o pot permite şi care le îndeplineşte multe din aspirații. Multe zone montane au exploatat această oportunitate pentru a dezvolta facilități specifice sporturilor de iarnă în scopul generării de noi locuri de muncă pentru rezidenții din zonă şi activităților economice în zonele respective. O mare parte a acestei dezvoltări a fost din păcate realizată ad hoc şi fără a lua în considerare implicațiile pe scară largă”, arată strategia ministerului.
Pentru a face din turismul balnear un concept nou competitiv al ospitalității, care să fie de asemenea atractiv pentru vizitatorii străini, este necesar să se modifice complet abordarea şi modul de gândire. Trebuie să se treacă de la „pacienți” la „oaspeți”, de la
„tratament medical” la „sănătate”, de la un tratament pur medical la o experiență totală de tratament, sănătate, relaxare, ospitalitate, în care grija față de client reprezintă componenta cea mai importantă.
” În special trebuie să se treacă de la o atitudine pasivă a cazării persoanelor la un marketing şi o promovare active competitive pentru atragerea vizitatorilor. Acest lucru necesită o îmbunătățire deosebită a conştientizării în sectorul ospitalității în rândul
operatorilor, investitorilor, autorităților locale şi a personalului medical şi paramedical din stațiunile balneare, prin intermediul unui program general de pregătire şi de informare în domeniul ospitalității”, notează ministerul.
Monika BACIU