Via Transilvania este
finalizat. Traseul de lungă distanță destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare, care traversează 7 regiuni cultural-istorice din România mai are foarte puțin și va fi inaugurat. Ultimul tronson amenajat este cel din Alba, urmând a fi marcată finalizarea lui la Alba Iulia, pe data de 8 octombrie.
Lansarea proiectului Via Transilvanica a fost făcută în 2018, iar de atunci peste 10.000 de voluntari au fost implicați, 107 unități administrative
teritoriale, 400 comunități și 10 județe străbătute și 1.400 borne amplasate. “Drumul care unește” este un proiect Tășuleasa Social, un proiect care unește toate
valorile organizației, un proiect în primul rând social, ce pornește de la Putna și se sfârșește la Drobeta Turnu-Severin. Este un traseu de drumeții tematice din România, cu o lungime totală de 1.400 de kilometri ce are ca scop promovarea diversității culturale, etnice, istorice și naturale a Transilvaniei, Bucovinei și Banatului montan.
8 octombrie, deschiderea oficială a traseului Via Transilvanica
Odată cu finalizarea amenajării traseului și lansarea tronsonului din Alba, pe data de 8 octombrie va avea loc și deschiderea oficială Via Transilvanica. Evenimentul va fi unul dedicat celor implicați și pasionați, alergătorilor și nu numai, celor care vor să se regăsească și să scape de monotonia și stresul zilnic. Deschiderea oficială a traseului Via Transilvanica se va desfășura sub forma unui eveniment unde vor fi invitați ambasadori și susținători ai proiectului, care vor participa la o serie de activități și workshopuri.
„Pe 8 octombrie, la Alba Iulia va fi inaugurarea oficială a traseului, am numit-o „marea deschidere”, un eveniment festiv în Piața Cetății, în forma unui târg numit Via Transilvanica Day. Vom invita reprezentanții mai multor destinații turistice, de pe traseu, alte trasee semnificative din țară sau din afara țării, vom avea workshop-uri, discuții și schimburi de experiență între reprezentanți de trasee, drumeți internaționali și experți în turismul outdoor. Va fi un loc de întâlnire între „oamenii drumului” și oamenii care încă își caută drumul, cu voie bună și muzică la final. Vă așteptăm cu drag să vă bucurați alături de noi!” – Alin Ușeriu, creatorul Via Transilvanica.
“În ultimii ani, pe toți ne-a confiscat proiectul Via Transilvanica, până aproape de epuizare. Când am pornit la drum cu ideea acestui traseu, nu am avut habar până unde-l vom duce și câți vom rămâne întregi pe parcurs. Dar iată că a venit și sfânta zi în care s-a montat și ultima bornă, iar pe traseu se fac ultimele retușuri, adică se mai repară din vandalisme. Alba Iulia ne așteaptă în 8 octombrie să inaugurăm toată poteca.” – Tibi Ușeriu, ambasador Via Transilvanica.
Raluca Măruntu