D upă ce singurul angajat al Registrului Comerțului s-a pensionat, iar timp de mai multe luni s-a trecut la activitate exclusiv on-line, Prefectul Județului Hunedoara a decis să trimită o echipă, din nou, la Petroșani.
O zi pe săptămână este programul, iar biroul s-a mutat în campusul Universității.
Sute de oameni de afaceri din Valea Jiului au fost nevoiți să meargă la Deva, sau să se descurce virtual cu actele, pentru că nu mai lucra nimeni la biroul de la Petroșani.
Situația a durat de la începutul acestui an, când mai toți oamenii de afaceri au avut măcar un drum la Registrul Comerțului.
În Valea Jiului sunt mii de oameni de afaceri, motiv pentru care s-a decis deschiderea biroului.
„Se depun actele și în Valea Jiului. Există personal care vine de la Registrul Comerțului din sediul de la Deva și este un program și acolo pentru a depune acte și pentru cei din Valea Jiului”, a precizat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Biroul a fost deschis în Căminul nr 1 al Universității din Petroșani la camera 303, la parter. Programul este o singură zi pe săptămână, luni, de la ora 9,00 la 14,00.
Diana Mitrache