L a zece ani de la deschiderea Minei Uricani (1947), un grup de iubitori ai fotbalului de la această exploatare a luat decizia înființării unei echipe de fotbal.
O echipă ce s-a înscris în
circuitul oficial în ,,campionatul orășenesc” al anului 1960 – 1961. De-aici încolo, echipa a urmat un traseu neîntrerupt vreme de 65 de ani, în ligile a IV –a și a III –a, până la momentul 2022, când a fost sărbătorită echipa. O echipă ce va merge în continuare mai departe.
Dar cum a fost la
aniversare? ,,NICI PLOAIA NU NE DOBOARĂ!”
În ziua stabilită pentru a marca aniversarea celor 65 de ani (20 august a.c), au venit la stadionul din Uricani peste 60 de foști jucători, antrenori sau conducători, răspunzând cu drag la apelul președintelui echipei, fost jucător, Vasile Scurtu. Ploaia torențială care nu
mai contenea nu i-a oprit pe cei ce vor îmbrăca tricourile
roșii, respectiv negre, pentru a fi față în față, pentru un meci
old-boys! – , cu răsturnări spectaculoase de scor, rezultatul final fiind 4 – 4.
I-am revăzut retrăind bucuria fotbalului pe Tr. Câmpean, V. Scurtu, Szoradi, Mugurel Radu (încă jucător activ la 53 de ani!), Alecu, Krautil, Postelnicu, Mugurel Ciorâia, Mihăilescu, Cismașiu, Irina, Morar, Raul Călina, Gigi Ștefan, Opriș, Stoi, Ștefanache, Tolciu, Hristea, dar și conducători și antrenori, Dorel Maria, Marian Mihai, Tony Sedecaru, Marin Petra, Mitică Panți și alții.
REMEMORĂRI
Apoi s-au tras concluziile la un ,,pahar de vorbă”, în prezența primarului orașului Uricani , Dănuț Buhăescu și a președintelui AJF Hunedoara, Cristian Petrean, care au oferit cartea aniversară, un tricou aniversar și o diplomă de excelență.
GENU TUTU