T rei bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, iar unul dintre ei este din Petroșani. Acesta a fost prins în flagrant de polițiști, miercuri, 30 august. Complice îi era un alt bărbart din Gorj și unul din Timișoara, cetățean sârb. Drogurile ar fi urmat să ajungă în Norvegia.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au prin în flagrant un bărbat bănuit de trafic internațional de droguri, în municipiul Petroșani, județul Hunedoara. Acțiunea a avut loc în timp ce ar fi transportat 93.780 de comprimate dintr-un medicament și 196.770 de comprimate din alt medicament, care ar fi fost disimulate în 5 cutii de carton și depozitate într-un autoturism, bunuri cu o valoare de piață de aproximativ 1.450.000 de euro.
Totodată, în urma constatării infracțiunii flagrante, au fost descoperiți și ridicați, în vederea indisponibilizării, 23.840 de euro, respectiv 5.850 de lei, 5 telefoane mobile și 12 cartele SIM.
Din cercetări a reieșit că, în urma unor înțelegeri prealabile, la indicațiile unui cetățean sârb, un bărbat, de 32 de ani, din județul Gorj, s-ar fi deplasat în județul Timiș și ar fi procurat de la cetățeanul sârb respectiv cele 93.780 de comprimate și 196.770 de comprimate.
Pentru a asigura o ermetizare a activității infracționale desfășurate, bărbatul de 32 de ani ar fi fost însoțit de un alt bărbat, de 33 de ani, tot din județul Gorj, care ar fi avut drept sarcină identificarea unor potențiale autoturisme care să aparțină Poliției Române.
Ulterior, în vederea disimulării comprimatelor cu conținut stupefiant, acestea ar fi urmat să fie ascunse în elementele unui autoturism, având ca destinație finală Norvegia.
De asemenea, pentru documentarea întregii activități infracționale, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au oprit în trafic cetățeanul sârb, în timp ce intenționa să părăsească țara, prin punctul de trecere a frontierei Stamora-Moravița, descoperind asupra sa aproximativ 17.000 de euro.
La data de 31 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. Gorj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor trei bărbați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
În urma prezentării la Tribunalul Gorj, cei trei au fost arestați preventiv.
Diana Mitrache
Sursa foto DIICOT Gorj