Cetățile de la Grădiștea Muncelului, vechiul edificiu al dacilor, va putea fi vizitat gratuit. Asta se întâmplă la Ziua Porților Deschise la Sarmizegetusa Regia, în ziua de 20 august. Așa că, dacă vă gândiți să ajungeți acolo, notați-vă această dată din calendar.
Sarmizegetusa Regia este o fostă reședință regală, care a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare
contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara și va putea fi vizitat gratuit la Ziua Porților Deschise. Astfel de acțiuni sunt menite a atrage oamenii în aceste locuri legendare
După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia au fost incluse pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO
Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei, și cuprindea șase citadele.
În perimetrul cetății există un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră. Sarmizegetusa conținea de asemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular.
Tot aici pot fi văzute două sanctuare circulare. Se remarcă și pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc.
În acest loc a fost găsit de arheologi un vas cu o inscripție cu litere ale alfabetului latin, „DECEBALVS PER SCORILO”, niște blocuri de calcar cu litere grecești și monedele din aur cu înscrisul „KOSON”.
Civilii locuiau pe lângă fortăreață, pe terasele
construite în josul muntelui. Nobilimea dacică avea apă în rezidențele lor, adusă prin țevi ceramice. Inventarul arheologic găsit la sit dovedește că societatea Dacică avea un standard înalt de viață.
Site-ul poate fi vizitat gratuit sâmbătă 20 august de la ora 9,00 la 19,00 și tot atunci veți avea parte de tur ghidat, dar și alte surprize, puse la cale de cei care administrează site-ul istoric.
Diana Mitrache