Rezultatele finale pentru
examenul de Definitivat 2022 au fost publicate de Ministerul Educației. În județul Hunedoara sunt 33 de nepromovați și 84 de candidați promovați. În județul Hunedoara un singur candidat a obținut nota 10 la examenul de Definitivat.
Alți nouă dascăli au note cuprinse între 9.5 – 9.99. Alți 7 candidați au obținut note sub 5 la examenul de Definitivat.
La nivel național, rata finală de promovare înregistrată la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2022), după soluționarea contestațiilor, este 73,82% (în creștere cu 3,02%, comparativ cu rezultatele inițiale – 70,80%).
Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (1.528), 5.355 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.136 de candidați.
Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, ca să promoveze examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8 (opt), trebuie să obțină minimum nota 7.15 la proba scrisă.
Cadrele didactice care promovează acest examen
dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Monika BACIU