B azinul didactic de înot de la Lupeni începe să prindă contur. Se lucrează într-un ritm susținut iar după spusele primarului Lucian Resmeriță, constructorul este unul serios care face o treabă foarte bună iar acest lucru ar trebui să ducă la finalizarea lucrărilor în 12 luni.
Mai mult decât atât edilul spune că tot ceea ce ține de administrația locală, apă, canalizare, gaz și curent
electric, vor fi trase pentru ca viitorul bazin de înot să aibă toate dotările necesare pentru o funcționare cât mai bună.
”Petru noi a fost o mare dorință să avem la Lupeni un bazin de înot didactic. Am avut destule ostacole pe
parcursul anilor în realizarea acestui proiect dar este foarte bine că am trecut penste ele și în acest moment se lucrează foarte intens la construcția acestui bazin. Au fost ridicați stâlpii se lucrează cu o firmă care este foarte serioasă și cu un diriginte de șantier care este foarte bun. Noi avem și o echipă de la primărie care vine în sprijinul constructorului atunci când acesta are nevoie de ceva. Noi ne dorim ca în 12 luni acest bazin de înot didactic să fie deja funcțional. În ceea ce ține de noi ca administrație am reușit să tragem apa, canalizarea este la 80%, gazul metan este deja la
jumătatea drumului iar cei de la compania de electricitate vor monta un transformator pentru ca zona să aibă și curent”, a declarat Lucian Resmeriță primarul
municipiului Lupeni.
Finanțarea acestui proiect este făcută prin CNI iar
valoarea este de aproximativ 12 milioane de lei. Administrația locală de la Lupeni este obligată să
asigure fondurile necesare pentru racordarea bazinului la utilități și ulterior să
asigure fondurile de funcționare al acestui obiectiv.
Monika Baciu