„Târgul de Fete de pe Muntele Găina” va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 16 -17 iulie, pe același platou montan, unde legenda spune că dragostea prinde rădăcini, pentru a celebra iubirea şi frumoasele obiceiuri din Ţara Moţilor.
Una dintre cele mai importante şi mai inedite sărbători ale moților are loc în luna iulie, în comuna Avram Iancu din Munții Apuseni. Este vorba despre Târgul de Fete de pe Muntele Găina, o serbare populară moțească cu o vechime de sute de ani, a cărei amploare și renume a depășit de mult granițele țării noastre. Conform tradiției, Târgul de Fete de pe Muntele Găina, zis și Muntele Dragostei, are loc în cel mai apropiat sfârşit de săptămână, de ziua Sfântului Ilie, care este sărbătorit pe data de 20 iulie. Dacă pe vremuri fetele veneau la târg pentru a fi pețite de feciori și se cununau chiar pe Muntele Găina, în zilele noastre târgul este prilej atât pentru moți cât și pentru turiștii din țară și de pe alte meleaguri, de a petrece, de a participa la concursuri de dansuri și gastronomie, concerte și spectacole populare și de a admira creațiile meșterilor populari. Încărcată de misticism și ipoteze, originea acestui târg, pierdută în negura timpului, nu face decât să vă fascineze „creând și acum în juru-i acel indefinit mister în care legenda și realul se întrețes la modul necesar și firesc”.
Ediția din acest an a manifestării va aduce în atenția publicului numeroase activități de conservare, valorificare și promovare a elementelor de patrimoniu cultural material și imaterial. Astfel, în cele două zile, cei prezenți la sărbătoare vor avea parte de expoziții, spectacole folclorice, concerte de muzică rock și focuri de artificii.
Sărbătoarea va începe sâmbătă, 16 iulie, pe Muntele Găină, unde, începând de la ora 12:00, va avea loc un târg care va reuni 50 de meșteri tradiționali din Alba, Hunedoara, Cluj, Arad, Mureș, Sibiu, Vâlcea, Satu Mare, Neamț, Argeș și Gorj. De la ora 13:00, va fi difuzat filmul „Costumul popular ca emblemă a identității culturale românești”, de Doina Ișfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, instituție aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române. Cei prezenți pe Muntele Găina sunt invitați, apoi, de la ora 14:00, la un spectacol folcloric extraordinar susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal, Roxana Ureche, Maria Filimon, Dorina Narița, Nicolae Plută, Floricica Moga și Nicolae Tuhuț.
„Alba Tradițional”- meșteri tradiționali la ei acasă, „Cămeșa cu ciupag și Aurelia Matei”, “Arta lemnului din Avram Iancu și Nicolae Beleiu” sunt filmele ce vor fi difuzate începând cu ora 15:30, iar „Altarul Soarelui, „Țara Moților” și “Drama lui Avram Iancu” sunt alte două filme proiectate începând cu ora 16:00. Un spectacol extraordinar de muzică tradițională românească și muzică balcanică cu Fanfara „Transilvania” și „Transilvania Junior” va avea loc de la ora 17:30, iar de la ora 19:00, vor fi difuzate filmele „Alba Tradițional”- meșteri tradiționali la ei acasă, “Chemarea tulnicului și Eugenia Gavrea”, “Lespezile de piatră și Petru Popa”. Un spectacol de dansuri antice, moderne și contemporane, susținut de „Antheia Imperialis” – coordonator Octavia Oprea, este programat de la ora 19:30, urmat de un concert extraordinar Phoenix 2022, ce va începe la ora 21:30. Seara se va încheia cu o discotecă în aer liber și un foc de artificii.
A doua zi, duminică, 17 iulie, manifestările vor începe la ora 10:00, cu un ceremonial de depunere de coroane în memoria lui Avram Iancu – „Erou al Națiunii Române”, alături de celebrele tulnicărese din Avram Iancu și Fanfara județului Alba, dirijor Coriolan Honcaș. La ora 10:30 va fi deschis târgul național al meșterilor populari, moment urmat, o jumătate de oră mai târziu, de la 11:00, de un spectacol extraordinar de folclor, cu participarea unor ansambluri folclorice din opt județe, între care și Hunedoara. Din județul Hunedoara va participa Ansamblul de cântece și dansuri pădurenești „Leleșana” din Lelese.
„Târgul de fete de Muntele Găina” este un proiect implementat de Centrul de Cultură „Augustin Bena”, din subordinea Consiliului Județean Alba, în parteneriat cu Primăria comunei Avram Iancu și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.
Monika Baciu