J udeţul Hunedoara rămâne un judeţ cu un profil industrial accentuat (minier, energetic și siderurgic) determinat de ponderea importantă pe care actorii economici din industrie o au în generarea cifrei de afaceri şi a numărului de locuri de muncă din judeţ, in contextul impactului restructurărilor economice majore din ultimele decenii. Cu toate că la nivel național populația ocupată în domeniul industriei a scăzut considerabil odată cu închiderea unui număr mare de platforme industriale, la nivelul judeţului Hunedoara, industria prelucrătoare încă înregistrează valori semnificative. ”Astfel, în anul 2019, cei mai mulți angajați din județul Huneodara sunt concentrați în domeniul industriei (42%), dintre care se evidențiază industria prelucrătoare (38,1% din total județ). De asemenea, industria prelucrătoare generează cea mai mare valoare a cifrei de afaceri din județ (37,2%), mai mult decât ponderea cumulată a sectorului serviciilor (16,7%) și agriculturii (3,6%)”, arată planul județean. Comerțul este pe locul 2 din punctul de vedere al cifrei de afaceri județene (31,6%). ”Deosebit de importante în sectorul industriei rămân Industria extractivă și Producția și furnizarea de energie electrică și termică, în care este angajată aproximativ 8% din forța de muncă, cei mai mulți angajați fiind în cadrul Complexului Energetic Hunedoara. De asemenea, județul Hunedoara a înregistrat și cea mai mare scădere a forței de muncă din industrie (-30%) în perioada 2008-2019 față de celelalte județe selectate de CE pentru Mecanismul pentru Tranziție Justă. După ramura industrială, cea mai mare scădere a numărului de angajați, în perioada 2014-2019, a avut-o industria extractivă (-68%)”, mai arată documentul. Această scădere puternică a angajaților este datorată închiderii treptate a minelor de cărbune. Al doilea sector care înregistrează cele mai mari pierderi de angajați în perioada analizată este Producția si furnizarea de energie electrică și termică, al cărui număr de angajați a scăzut cu 39%. Industria prelucrătoare a înregistrat, de asemenea, o scădere de -12% a numărului de angajați. Această tendință poate avea consecințe negative în viitor asupra performanței sectorului din punct de vedere al atragerii de investitori. 1,8% în intermedieri financiare și asigurări; 2,3% în tranzacții imobiliare; 9,6% în activități profesionale, științifice și tehnice; 3,8% în activități de servicii administrative și activități de servicii suport; 1,0% în învățământ; 2,5% în sănătate și asistență socială; 1,9% în activități de spectacole, culturale și recreative; 3,0% în alte activități și servicii.
Monika BACIU