În perioada 06 – 09 iunie 2022, o delegație a Consiliului Județean Hunedoara efectuează o deplasare oficială în Voievodatul Lublin – Polonia pentru a participa la Congresul Administrațiilor Locale din Zona Trei Mări, eveniment care are loc în orașul Lublin, reședința regiunii.
Din delegație fac parte: Gabriel Ionuț PÂRVUȚA, consilier Județean; Dorin Ioan POPA, consilier Județean; Dorin Oliviu GLIGOR, consilier Județean; Dacian Claudiu MICULA, consilier Județean; Robert Eugen MUZSIC, consilier Județean; Anca-Maria DUMITRA, inspector Compartiment Relații Externe, Comunicare Interinstituțională, Culte, Sport.
Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea inter-conectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.
Conferința, care se adresează județelor/voievodatelor/regiunilor țărilor menționate, are ca scop principal să asigure un cadru propice pentru iniţiativele regionale de cooperare internaţională.
Programul delegației hunedorene include și o vizită la Biroul Mareșalului Voievodatului Lublin, în vederea demarării unor viitoare cooperări între cele două regiuni.
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara