O comisie de specialiști a ajuns din nou, luni dimineață, la mina Petrila, pentru că, inventarul din hârtii nu bate cu cel din teren. Sunt construcții și instalații care lipsesc, cel mai probabil, din vina hoților, iar cei de la Consiliul Județean Hunedoara spun că nu fac plata, până nu e totul ok.
Lipsesc câteva obiecte din inventar, sau poate că au fost furate între timp, de hoții de fier vechi. În plus, sunt și câteva
procese pe rol, iar cei din forul județean susțin că au retrimis o nouă comisie în teren, luni.
„Am trimis o comisie pentru a vedea exact dacă lucrurile care au fost puse în procesul verbal de vânzare cumpărare, se regăsesc și acolo. În același timp, am făcut și o adresă la Poliția din Petrila pentru a vedea exact câte sesizări sunt cu furturi din fosta mină Petrila. După ce vom vedea la fața locului dacă, spre exemplu, la mașina de extracție există tot ceea ce am cumpărat, facem plata și marți putem face ședința de Consiliu Județean pentru însușirea bunurilor pe care noi le-am cumpărat”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Ani la rând, mina a fost sub asediul hoților de fier vechi și asta se vede și cu ochiul liber, însă, pe rol sunt procese cu acești oameni. Iar dacă obiectivele nu se regăsesc, cei de la Consiliul Județean vor reevalua oferta.
„Noi trebuie să plătim ceea ce este și, dacă există ceva neconform cu contractul de vânzare-cumpărare, atunci trebuie să vede exact când facem plata. Ea este acum suspendată, deși noi o putem face în orice moment”, mai spune Costel Avram.
În tot acest timp, cei de la Societatea de Închideri de Mine spun că obiectivele sunt acolo și că tot ce a constatat echipa ce a verificat în teren, se regăsește și acolo, iar câteva obiective lipsesc de ani buni. „Este tot ceea ce era în contract, tot ceea ce expertul ANEVAR al meu a pozat și a zis că este în teren, ca și expertul ANEVAR al CJH. Comisia a ieșit în teren, am verificat, am făcut poze și am întocmit un proces verbal, deci totul este identic și se poate verifica. Mașina de extracție este așa cum am găsit-o și nu e goală.
Vorbim de cea de la puțul
centru, unde în 2017 a fost un furt. Noi vorbim de atunci și suntem în 2022, așa că au văzut și când s-a făcut evaluarea”, a adăugat și Daniel Călin Sîrb, directorul SNÎMVJ.
Paza obiectivului este asigurată de Societatea de Închideri de Mine până la 1 iunie, însă, doar dacă CJH va cumpăra activele într-un final. „Paza este până miercuri dimineață, la ora 7,00, în condițiile în care noi vom face plata. Dacă nu, e problema domnului director Sîrb, să aibă acolo paza”, a conchis Costel Avram.
Consiliul Județean Hunedoasra a semnat pentru plata activelor de la mina Petrila în 5 mai 2022, dar președintele Laurențiu Nistor a subliniat, încă de atunci, că nu va plăti, dacă lipsește ceva la inventar.
Diana Mitrache