A dministrația locală de la Lupeni pune accent pe spațile verzi și pelocurile de joacă din localitate. Astfel în aceste zile se fac reparații la spațiile de joacă, care au avut de suferit din cauza anotimpului rece.
Mai mult decât atât au fost plantați aproape 250 de arbori tocmai pentru ca cei care vin în parcuri să se poată relaxa la umbra acestora. și pentru că temperaturile au început să crească, în acest moment se fac ultimele pregătiri pentru ca de săptămâna viitoare să fie funcționale și
fântânile arteziene.
”Avem niste parcuri foarte frumoase și în acest an am reușit să creștem calitatea florilor și a zonelor verzi. Am luat déjà legătura cu firma care face reparații la spațiile de joacă care au fost deteriorate și ne vom apuca să vopsim și să mai aducem unele îmbunătățiri în fiecare parc din localitate. Am mai reușit să plantăm undeva la 250 de arbori în parcurile noastre din municipiul Lupeni. Am pus niște arbuști care vor crește mult astfel încât atunci când vor crește vor asigura un confort tuturor celor care vor veni în parcuri. Vom face eforturi pentru a le putea îmbunătății în măsura fondurilor pe care le avem. Nici fântânile arteziene nu au fost neglijate, acum se lucrează la ele astfel încât săptămâna viitoare să le putem da drumul”, a precizat Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni la Mondo TV.
Pe parcursul anilor edilii de la Lupeni au făcut investiții semnificative în toate parcurile din localitate pentru ca atât cetățenii cât și turiștii care vin în Lupeni să își poată petrece timpul liber la aer curat iar cei mici să se poată bucura de spațiile de joacă amenajate.
Monika BACIU