S unt ultimele zile în care ne putem recenza și chiar să obținem o zi liberă, pentru că am participat la recensământ. Doar că
platforma se blochează acum și mai ales în prima parte a zilei, deși birourile în care poți beneficia de sprijinul unui recenzor sunt deschise până la ora 20.00.
Chestionarul electronic se poate completa oricând în interiorul perioadei rezervate acestei activități, respectiv până pe 15 mai 2022 inclusiv. Autorecenzarea a adus aglomerație și la birourile de pe lângă primării, care sunt luate acum cu asalt de către cei care nu au reușit singuri să intre pe platformă. Și se tot blochează.
„Majoritatea s-a lăsat
pe ultima sută de metri
și acum chiar avem mult mai mult de lucru. Dacă în prima lună, noi, recenzorii, am stat mai degeaba, acum e cam aglomerat și sunt probleme și cu plaforma, care funcționează destul de greu”, a spus Oana Bălănescu, recenzor.
Astfel de birouri sunt deschise pe lângă fiecare primărie, iar recenzorii care vă pot ajuta sunt acolo de la 8,00 la 20,00 în timpul săptămânii, urmând ca în week-end să fie de la 10,00 la 16,00, acesta fiind ultimul week-end în care mai puteți obține și acea zi liberă de la angajator.
Sunt două mari avantaje să te recenzezi până la 15 mai 2022:
Scapi de grija că recenzorul nu te va găsi acasă (în cea de-a doua etapă, 16 mai – 17 iulie, când vor fi vizitați cei care nu s-au recenzat încă). Iar un alt avantaj este acela că, dacă lucrezi, beneficiezi de o zi liberă, plătită.
Pentru a vă putea recenza, este nevoie doar de Codul Numeric Personal (CNP-ul) al fiecărei persoane care locuiește cu voi.
Diana Mitrache