Consiliul Județean Hunedoara a publicat rezultatele selecției unităților de cult, proiectelor pe domeniul tineret si proiectelor pe domeniul sport, care pot beneficia de finanțări nerambursabile pe anul 2022 în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, în urma evaluării de către Comisia de evaluare şi selecţie a persoanelor fizice autorizate şi atestate, asociaţiilor, fundaţiilor sau organizaţiilor neguvernamentale fără scop patrimonial care iniţiază şi organizează acţiuni, programe, proiecte culturale şi educativ-ştiinţifice, sportive, activităţi sociale, unităţilor de cult. 68 de unități de cult din județ au fost selectate pentru a beneficia de finanțare, iar alte 40 au fost respinse. Alte șapte organizații de tineret au fost selectate pentru a beneficia de finanțare, iar nouă dintre acestea au fost respinse. Nouă asociații și cluburi sportive din județ au întrunit punctajul necesar pentru a beneficia de finanțare, în timp ce în cazul a 18 asociații și cluburi sportive dosarele au fost respinse. Consilierii județeni au aprobat alocarea a 2,7 milioane de lei cultelor religioase, 200.000 de lei pentru programele sportive și 100.000 de lei pentru programele dedicate tinerilor.
Monika BACIU