De 3 ori pe an, iar acum, de Paști, la cea mai veche așezare bisericească din Valea Jiului are loc slujba dedicată localnicilor. Un vechi așezământ, datat de prin anii 1800, care are în altar o piatră de moară și e construită din lemn procurat dintr-o pădure ce creștea în locul actualului Cartier Carpați, adună oamenii la sărbătoare, iar tânărul preot care a preluat acum slujbele religioase de aici promite că va face asta cât mai des.
Ion Strâmb, acum la 80 de ani, vine an de an aici la această biserică și este cel mai bătrân localnic care face ca totul să fie așa cum au lăsat înaintașii lui.
Lăcașul e chiar lângă stadionul Jiul din Petroșani și, în curte are lespezi de piatră adusă de prin Parâng, pe post de monument funerar pentru cei care cândva au locuit aici. Iar slujbele sunt 3, în an. „Se țin slujbe aici de Mihail și Gavril, că ăsta e hramul Bisericii și a doua zi de Paști și a doua zi de Rusalii. Aici a fost cimitirul vechi și tot aici se țineau slujbe. Lemnele vin din Dimitrov, că acolo era pădure. Și biserica a fost făcută prima dată mai mică, iar apoi, când s-au înmulțit credincioșii, s-a mărit. Lemenele sunt de frasin, din pădurea din Dimitrov. Iar piatra e de pe Parâng, în loc de cruce”, mi-a povestit Ion Strâmb, localnic din zona stadionului.
Acesta e cel mai vechi lăcaș de cult din zona Petroșaniului și cea mai veche clădire atestată istoric din municipiu.
Când intri în acest așezământ, trebuie să te apleci, ușa fiind micuță, iar în interior nu este permis iluminatul cu lumânări. În timp, pe locul acelei biserici, pustiite de trecerea hoardelor otomane prin Pasul Vâlcan, a fost ridicat, după doi ani (inscripția româno-chirilică a unuia dintre clopote confirmă această datare: „Anul Domnului nostru Iisus Hristos”), un alt lăcaș de cult, înscris pe lista monumentelor istorice; cunoscută în prezent ca „biserica Sânonilor”, după numele de familie al ctitorilor, un anume Sân.
„Această Biserică face parte din lista monumentelor istorice și se numește Biserica Sânonilor, pentru că primul ctitor avea numele Sân. Biserica este construită, la temelie, din piatră din Jiu și e construită din lemn de frasin, cu o lățime de 60cm și biserica este în formă de navă cu o clopotniță. Are o lungime de 10 m și în anul 1857, înmulțindu-se credincioșii, i s-a construit și un pridvor. El este despărțit de un zid pe care este pictată Cina cea de taină și acest pridvor se numea Tinda muierilor, că acolo stătreau femeile”, a explicat părintele Andrei Dimitriu, preot Biserica Sfinții Constantin și Elena din Petroșani.
În curtea bisericii, se păstrează și acum mai multe pietre funerare, ce stau dovadă a faptului că acolo era un cimitir. „Lespezile erau de piatră, pentru că oamenii aveau acces mult mai ușor la piatră și erau inscripționate cu semnul Sfintei Cruci și oamenii aveau mare evavie, mai ales pentru morți.
Le puneau cruce la cap, pentru că asta arăta că cel îngropat acolo aștepta Învierea morților. Și chiar aveam aici o cruce care datează din anul 1854. Și este încă un argument că momârlanii de aici credeau în inviere, mai ales că acum ne apropiem de această sărbătoare”, mai afirmă preotul Andrei Dimitriu.
În această străveche biserică, se mai păstrează și astăzi clopotul original (inscripționat cu anul montării în biserică, 1790), câteva icoane din aceeași perioadă și câteva cărți religioase tipărite în secolele XVII-XVIII. „Avem două clopote, unul turnat în Țara Românească și unul la Sighișoara. Pe unul chiar scrie data de 790 cu litere chirilice, ceea ce înseamnă că Dumnezeu a binevoit ca în anul 790, dar credem că a dispărut cifra 1, deci ar fi anul 1790, pentru că prima datare documentare o găsim la episcopul Micu Klein în anul 1733 și acest fapt ne arată că biserica este de dinainte de 1790”, a precizat preotul Andrei Dimitriu.
Vor fi slujbe cât mai multe, ne promite părintele, care spune că, la fiecare început de slujbă va trage clopotul, acesta fiind, așa cum spune preotul Andrei Dimitriu, glasul Lui Dumnezeu. Prima va fi în a doua zi de Paști.
Și merită să participi măcar o dată la o slujbă într-un astfel de monument istoric, cu pereții pătați de timp, cu un altar construit dintr-o piatră de moară și cu o ușă prin care, ca să treci trebuie să te apleci, căci în biserică se intră smerit.
Diana Mitrache
